Destinația de vacanță din Europa care a înlocuit Dubaiul pentru turiștii bogați: cererile pentru vile de lux s-au triplat în ultima săptămână

Turiștii bogați renunță la vacanțele planificate în Dubai și Abu Dhabi și își îndreaptă atenția către insula spaniolă Mallorca. Cererea pentru vile de lux a crescut spectaculos în ultimele zile, iar agenții imobiliari raportează un adevărat val de solicitări din Germania, SUA și Elveția.

Mallorca, insula care a înlocuit Dubaiul Foto: Shuterstock

Mallorca, insula care a înlocuit Dubaiul Foto: Shuterstock

Autoritățile din Emiratele Arabe Unite au investit ani la rând pentru a transforma Dubaiul într-un centru turistic internațional. Cu toate acestea, tensiunile din regiune au complicat accesul vizitatorilor, iar imaginea strălucitoare a orașului este afectată.

„De când au apărut problemele legate de Dubai, solicitările pentru închirierea de vile s-au triplat”, a declarat Marcel Remus, agent imobiliar specializat în proprietăți de lux.

Clienți din Germania, Austria, Elveția și Statele Unite caută acum alternative în cele mai bune zone din Mallorca, în special pentru vacanțele de Paște și din luna mai, potrivit publicației Blick.

Mallorca devine astfel o destinație tot mai atractivă pentru turiștii foarte bogați. Americanii cu venituri mari reprezintă un segment în creștere, iar datele pieței imobiliare arată că achizițiile de proprietăți realizate de cetățeni americani au crescut cu aproximativ 150% anul trecut.

Strategia autorităților locale este de a limita turismul de masă și de a atrage vizitatori cu venituri mari.

Conform datelor oficiale, turiștii care au vizitat insula în 2025 au cheltuit în medie 200 de euro pe zi, iar cheltuielile totale au ajuns la 23,4 miliarde de euro, cu o creștere estimată la 24,7 miliarde în 2026.

Prețurile imobiliarelor de lux de pe insulă au crescut constant în ultimii cinci ani, cu aproximativ 13% pe an.

Pentru unii turiști, vacanța poate fi primul pas către achiziția unei proprietăți, ceea ce ar putea continua să împingă valorile imobiliare în sus.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR