Actorul de comedie Horia Căciulescu, care s-a născut la 13 februarie 1922, a jucat pe scena Teatrului de Revistă „Constantin Tănase“, interpretând numeroase roluri în piese şi scenete, mult apreciate de publicul vremii: "Fără mănuşi", "Revista 58", "Un băiat iubeşte o fată", "Ocolul pământului în 30 de melodii", "Cer cuvântul la diverse", "Se caută o vedetă" etc., alături de nume mari ale acestui teatru, precum Stela Popescu, Alexandru Arşinel, Puiu Călinescu.

În octombrie 1965, a urcat alături de colegii de la „Constantin Tănase“ pe celebra scenă de la Friedrichstadt Palast, în spectacolul „Revue der Liebe“ (Revista dragostei).

Actorul Horia Căciulescu FOTO Teatrul Constantin Tănase

În cinematografie, a colaborat cu regizorii Aurel Miheleş şi Gheorghe Naghi, la ecranizarea piesei „Telegrame", scrisă de Caragiale şi realizată în anul 1959, sau cu Ion Popescu Gopo, la peliculele „O poveste obişnuită... o poveste ca-n basme" (1959, în care deţine rolul principal), „S-a furat o bombă" (1961) şi „Paşi spre lună" (1963).

În 1964, a interpretat rolul flaşnetarului în celebrul film „Titanic Vals", realizat de Paul Călinescu, o comedie ce adapta piesa omonimă de Tudor Muşatescu, în care apare alături de Grigore Vasiliu-Birlic, Coca Andronescu, Mihai Fotino.

În seara zilei de 24 decembrie 1989 , actorul se deplasa cu autoturismul spre Palatul Telefoanelor, de unde se spune că dorea să sune în străinătate la nişte cunoştinţe. Când a ajuns pe strada Constantin Mille a fost somat de către doi soldaţi să se oprească. Pentru că nu a auzit somaţia din cauza zgomotului, Horia Căciulescu a fost împuşcat şi a murit pe loc. A fost înmormântat în Cimitirul Eroilor Revoluţiei din Bucureşti.

Nimeni nu a fost acuzat sau tras la răspundere. Kara Jouli (fostă Gavriliuc), martor al tragediei, a povestit cele întâmplate, relatarea sa fiind publicată de Marius Mioc pe blog . „În data de 24.12.1989 … în jurul orei 1900, m-am deplasat de la domiciliu în şoseaua Colentina, unde locuia sora mea Gavriliuc Anişoara. Acolo se afla şi sora noastră Vica … La un moment dat, Horia Căciulescu a încercat să ia legătură telefonic cu familia sa aflată în străinătate, însă nu a reuşit, întrucât reţeaua telefonică fiind defectă. În aceste condiţii s-a hotărât să meargă la Palatul Telefoanelor şi să dea telefoanele dorite. Eu i-am spus că merg cu el în oraş să vad ce se mai întâmplă. Sora mea Vica a spus că merge cu noi, acasă rămânând doar Ani. Am plecat cu maşina lui Horia, o Dacia 1300 de culoare verde, cu intenţia de a ajunge la Palatul Telefoanelor. … afară era deja întuneric. La volan s-a urcat Horia, eu în faţă în dreapta sa iar pe bancheta din spate sora mea Vica. Am plecat pe traseul şos. Colentina – Bucur Obor – Moşilor“.

La prima baricadă constituită între Bucur Obor şi str. Mihai Eminescu au fost opriţi iar cei de acolo recunoscându-l pe Horia i-au recomandat să nu meargă la Palatul Telefoanelor deoarece acolo se spunea că se duc lupte de stradă şi se trage foarte mult şi tare cu armamentul.

„Am continuat drumul până la Universitate unde am fost opriţi din nou la o baricadă, recomandându-ne acelaşi lucru. Am continuat drumul şi am vrut la Calea Victoriei să o luăm la dreapta către Palatul Telefoanelor însă nu am putut deoarece drumul era barat cu o barieră metalică. În aceste condiţii am mers pe b-dul Gheorghe Gheorghiu Dej, către Parcul Cişmigiu, şi am luat-o la dreapta pe prima stradă, respectiv Brezoianu. … Am mers pe str. Brezoianu până am întâlnit un hotel, în partea dreaptă, în faţa lui aflându-se o basculantă care nu bloca total strada ci era lăsat loc pentru a trece cu autovehiculele pe lângă ea“.

Ajunşi în apropierea Palatului Telefoanelor am fost întâmpinaţi cu foc de arme automate. „Maşina noastră s-a oprit brusc. Uitându-mă în sus, prin parbriz, am putut vedea urme de cartuşe trasoare, care desemnau nişte traiectorii luminoase, deasupra maşinii noastre şi mai sus. Imediat am apucat să spun se trage. Gestul următor a fost de a-mi lua capul între mâini şi m-am ghemuit în faţa către bord. S-au auzit nişte bubuituri de arme, după care s-a făcut linişte. Când am ridicat capul am constatat că eram rănită la tibia dreaptă foarte grav şi i-am spus sorei mele că fusesem împuşcată. Apreciez că era ora 2030-2100. Vica sora mea mi-a răspuns că şi ea fusese împuşcată. L-am văzut pe Horia cu capul căzut pe volan şi având o gaură în cap, între sprâncene, puţin mai sus, din care se prelingea sânge de culoare închisă. … Imediat s-au aprins două faruri şi cineva a strigat la noi să ieşim din maşină cu mâinile sus şi să aruncam armamentul. Ne-am conformat somaţiei în sensul că am ieşit din maşină cu mâinile sus. Doi militari în termen au venit şi ne-au percheziţionat şi au constatat că nu avem armament. Totodată au mai constatat că şoferul autoturismului era mort. … am fost conduse în interiorul Palatului telefoanelor într-o încăpere lungă unde pe jos erau întinşi mai mulţi bărbaţi, întinşi pe burtă, legaţi cu mâinile la spate, precum şi de picioare. … În cazul meu fiind rănită grav a fost chemată salvarea care a venit după circa 15-20 minute...“.