Deţinutul de la Jilava, care a evadat miercuri dimineaţă, a fost găsit înjunghiat

Deţinutul de la Jilava care a evadat, miercuri dimineaţă, de la punctul de lucru din afara penitenciarului la care era repartizat, a fost găsit, în jurul orei 18.30, fiind înjunghiat în abdomen, potrivit reprezentanţilor închisorii.

Deţinutul de la Jilava, care a evadat miercuri dimineaţă, a fost găsit înjunghiat (Imagine: Octav Ganea/Publimedia)

Deţinutul, pe nume Dumitru Daniel Sandu, în vârstă de 32 de ani, a fost găsit de o echipă mixtă, formată din angajaţi ai Poliţiei Oraşului Măgurele şi ai Penitenciarului Bucureşti Jilava, în holul unui bloc din localitatea Măgurele, judeţul Ilfov.

Întrucât el prezenta o plagă înjunghiată în zona abdomenului, a fost solicitată intervenţia unui echipaj SMURD Bucureşti. Pentru investigaţii şi îngrijiri medicale de specialitate, deţinutul a fost prezentat, sub escortă, la un spital din reţeaua publică de sănătate, urmând ca organele abilitate sa elucideze cauzele producerii acestui eveniment.

Dumitru Daniel Sandu a părăsit, miercuri, în jurul orei 11.00, un punct de lucru exterior al Penitenciarului Bucureşti Jilava . El este condamnat definitiv la 2 ani şi 9 luni de închisoare pentru furt calificat, pedeapsă pe care o executa în regim semideschis.

Conducerea penitenciarului a dispus demararea unei anchete administrative, care să analizeze circumstanţele în care a evadat Sandu.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR