Dezastru în SUA: Cel puțin 16 morți după ce un balon a luat foc și s-a prăbușit în Texas

Cel puțin 16 oameni au murit cel mai probabil după ce un balon cu aer cald a luat foc și s-a prăbușit, sâmbătă, pe o pajiște din apropiere orașului Lockhart, din Texas, a declarat șeriful local citat de Reuters.

"Nu pare în acest moment să existe supraviețuitori ai prăbușirii", a declarat șeriful Daniel Law, din comitatul Caldwell. Biroul său a precizat că în prezent se încearcă aflarea identității celor de la bord.

Administrația federală a aviației civile (FAA) a confirmat prăbușirea balonului la 50 km distanță de Austin, în jurul orei locale 07.40 (12.40 GMT), dar nu a oferit informații privind bilanțul victimelor. FAA a precizat însă că numărul celor aflați la bordul balonului cu aer cald era de cel puțin 16.

Biroul național pentru siguranța transporturilor a fost anunțat despre producerea accidentului, a precizat un purtător de cuvânt al FAA.

Guvernatorul din Texas, Greg Abbott, a prezentat condoleanțe apropiaților și rudelor victimelor.

"Gândurile și rugăciunile noastre se îndreaptă către victime și familiile lor, precum și către comunitatea din Lockhart", a precizat el într-un comunicat.

AGERPRES/(AS — editor: Florin Ștefan, editor online: Adrian Dădârlat)


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR