Dezbatere aprinsă după ce o mamă și-a umilit fiica în public, sub pretextul că „o disperase”/„Și noi am crescut cu bătaia”
Un incident violent petrecut recent în cartierul Tomis 3 din Constanța, în care o mamă și-a agresat fizic fiica minoră în spațiul public, a stârnit un val de indignare și o dezbatere amplă în rândul publicului și al specialiștilor. Imaginile, devenite virale, au adus în discuție limitele disciplinării parentale și consecințele abuzului, iar autoritățile au intervenit rapid, demarând o anchetă penală și luând măsuri pentru protecția copiilor.
Imaginile care au provocat sute de reacții online au fost surprinse duminică, 5 iulie, în Constanța, în zona magazinului Furnicuța. Filmarea arată cum o femeie își bruschează în repetate rânduri fiica, estimată a avea aproximativ 12 ani, o împinge și o trage violent de păr. În fața trecătorilor, mama și-a justificat comportamentul, afirmând că fata "o disperase". Un martor care a încercat să intervină și să o calmeze pe femeie a fost întâmpinat cu o agresivitate crescută, iar copila a izbucnit în plâns și a început să țipe.
O mamă și-a tras fiica de păr în plină stradă FOTO: Captură video
Incidentul a deschis o dezbatere amplă în mediul online despre violența asupra copiilor și despre justificările acesteia în numele educației. Pe de o parte, mulți au condamnat fără echivoc gestul, iar pe de altă parte, au apărut argumente precum „și noi am crescut cu bătaia” sau „copiii din ziua de azi nu mai ascultă”.
Geta Udrea, psiholog clinician și psihoterapeut, explică importanța unei perspective echilibrate în astfel de cazuri, dincolo de emoția imediată:
Imaginile în care un părinte își agresează copilul în spațiul public provoacă de fiecare dată reacții puternice. Unii condamnă imediat comportamentul, alții îl justifică prin expresii precum «și noi am crescut cu bătaia», «o merita» sau «copiii din ziua de azi nu mai au limite». Dincolo de emoțiile pe care astfel de imagini le stârnesc, este important să privim fenomenul prin lentila psihologiei și a dovezilor științifice. În primul rând, este esențial să facem o diferență importantă: nu putem trage concluzii despre întreaga relație părinte–copil pornind de la un singur moment filmat. Un episod de violență nu ne permite să afirmăm că acel copil este agresat constant acasă, după cum nici nu putem presupune că este vorba doar despre un incident izolat. Ar fi lipsit de etică și de rigoare profesională să formulăm astfel de concluzii fără o evaluare completă. Geta Udrea, psiholog clinician și psihoterapeut
Specialista subliniază că, din perspectivă psihologică și legală, violența fizică – lovirea, smucirea, trasul de păr, împingerea sau orice acțiune care provoacă durere fizică în scop disciplinar – nu reprezintă o metodă sănătoasă de educație, ci o formă de abuz fizic, cu potențial traumatic.
Geta Udrea aduce în discuție și o realitate adesea ignorată: epuizarea parentală. Conform acesteia, oboseala cronică a părinților, presiunile financiare, lipsa timpului și cerințele constante pot duce la o stare de stres care afectează funcționarea cerebrală, reducând autocontrolul, crescând impulsivitatea și scăzând toleranța la frustrare. Această stare, numită „burnout parental”, nu justifică violența, dar este un factor de risc ce trebuie recunoscut și abordat.
De asemenea, psihologul clinician Luminița Tăbăran explică faptul că astfel de reacții agresive sunt, de regulă, rezultatul suprapunerii mai multor factori, printre care nevoia de control, dificultățile de reglare emoțională, modelele disciplinare preluate din propria copilărie, stresul, epuizarea sau problemele de comunicare cu adolescentul. Uneori, chiar și presiunea socială legată de imaginea în public poate amplifica aceste reacții. Cu toate acestea, niciunul dintre acești factori nu justifică violența.
Una dintre cele mai comune justificări ale violenței, întâlnită și în comentariile de pe Reddit, este ideea că „am mâncat bătaie și am ajuns oameni”. Geta Udrea demontează acest argument, arătând că supraviețuirea unei copilării marcate de violență este dovada rezilienței, nu a beneficiilor violenței. „Este asemănător cu afirmația: «Am supraviețuit fără centură de siguranță, deci centura nu este necesară.» Supraviețuirea nu validează riscul”, afirmă ea.
Psihoterapeutul avertizează că efectele violenței din copilărie sunt profunde și de lungă durată, depășind momentul fizic al agresiunii:
Studiile arată că expunerea repetată la violență este asociată cu un risc mai mare de anxietate, depresie, stimă de sine scăzută, dificultăți în reglarea emoțiilor, comportamente agresive, consum de substanțe și dificultăți în construirea unor relații bazate pe încredere. De asemenea, copiii care cresc într-un mediu în care violența este folosită ca metodă de disciplină pot ajunge să considere că aceasta este o modalitate normală de rezolvare a conflictelor și sunt mai predispuși fie să reproducă acest model în relațiile lor viitoare, fie să îl accepte din partea altora. Geta Udrea, psiholog clinician și psihoterapeut
Ceea ce învață un copil dintr-un astfel de episod este, adesea, foarte diferit de intenția părintelui. „Mulți părinți spun: «L-am lovit ca să înțeleagă.» În realitate, copilul învață adesea altceva. Nu învață autocontrolul, ci frica. Nu învață reglarea emoțională, ci evitarea pedepsei. Nu învață cum se rezolvă conflictele, ci că persoana mai puternică are dreptul să folosească forța atunci când nu mai găsește alte soluții”, explică Geta Udrea.
Pe lângă opiniile specialiștilor, numeroase mărturii ale utilizatorilor online au descris propriile experiențe traumatizante din copilărie. Un comentator a povestit despre violența ascunsă în spatele ușilor, dificil de semnalat: „Eu am avut «noroc» și nu făceau așa pe stradă, nici ea, nici tata. Drept urmare nu mă credea lumea că-s violenți... acasă era haos. Doar pereții și vecinii știu ce se petrecea în casa groazei. Dar pentru că am crescut cu asemenea monștri, când văd ceva de genul intervin, pentru că aș fi vrut să mă salveze și pe mine cineva.” Un altul a evocat presiunea socială de a avea copii: „Există această împingere socială ca să faci copii, dar nu toată lumea e făcută sau pregătită să facă copii.” Un alt utilizator a subliniat gravitatea situației prin amintiri personale: „Eu nici nu aveam voie să plâng când primeam bătaie ca să nu audă vecinii. Mă amenința bătrânul că dacă plâng îmi dă mai tare.” În fața acestor relatări, un apel la intervenție a fost lansat: „Când sunteți martori la așa ceva, nu mai stați pe margine, nu mai fiți spectatori! Interveniți, sunați la autorități, salvați un copil!”
Geta Udrea subliniază că prevenirea unor astfel de situații nu implică doar condamnarea violenței, ci și sprijinirea părinților înainte ca aceștia să ajungă la limită:
Un părinte care spune «simt că nu mai pot» are nevoie să fie auzit înainte ca impulsul să se transforme într-un comportament care poate răni copilul. A cere ajutor nu este un semn de slăbiciune, ci unul de responsabilitate. Uneori, câteva ședințe de consiliere parentală, sprijinul familiei, posibilitatea de a lua o pauză sau accesul la servicii de sănătate mintală pot preveni situații care altfel ar avea consecințe serioase asupra copilului. Geta Udrea, psiholog clinician și psihoterapeut
Părinții nu trebuie să fie perfecți, însă au responsabilitatea de a-și recunoaște greșelile și de a le repara:
Copiii nu au nevoie de părinți perfecți. Au nevoie de părinți suficient de buni, capabili să își recunoască limitele și să repare atunci când greșesc. Un adult poate spune: «Am ridicat vocea. Îmi pare rău.» «M-am enervat prea tare.» «Data viitoare voi ieși două minute din cameră înainte să reacționez.» Aceste momente nu slăbesc autoritatea părintelui. Dimpotrivă, îl învață pe copil cea mai valoroasă lecție despre responsabilitate emoțională. Geta Udrea, psiholog clinician și psihoterapeut
La rândul său, Luminița Tăbăran atrage atenția că, în situațiile unde există riscul ca un copil să fie rănit, prioritatea absolută este siguranța acestuia: „Dacă adolescenta este rănită sau există risc imediat, prioritatea este siguranța: îndepărtează-te de situație, cere ajutor - un adult de încredere sau serviciile locale - și documentează ce se poate, fără a escalada conflictul.”
Dincolo de indignarea provocată de imaginile din Constanța, cazul reconfirmă două realități esențiale: deși un singur episod filmat nu poate defini întreaga relație dintre părinte și copil, niciun context – fie că este vorba de stres, epuizare sau alte dificultăți – nu transformă violența într-o metodă legitimă de educație.
Autoritățile au identificat femeia și au deschis dosar penal
În urma difuzării imaginilor, polițiștii din Constanța au acționat rapid, identificând femeia implicată în incident. Este vorba despre o femeie în vârstă de 43 de ani, găsită la domiciliul său, care acum este cercetată într-un dosar penal pentru violență în familie.
Conform Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, femeia și copiii au fost conduși la sediul poliției, unde au fost solicitați și reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Constanța, alături de bunica paternă a minorilor.
Pentru fetița de 8 ani, o alta decât cea agresată inițial, a fost completat un formular de evaluare a riscului. Polițiștii au stabilit că nu exista un risc iminent în cazul său, iar examinarea medicală efectuată de un echipaj medical nu a relevat urme de violență vizibile.
În urma evaluării complete realizate de DGASPC Constanța, autoritățile au decis ca toți copiii femeii să fie preluați temporar și plasați sub îngrijirea bunicii paterne. Măsura este dispusă până la finalizarea cercetărilor în acest caz, iar ancheta continuă.
Explorează subiectele:
