DGPI respinge afirmația că documentul publicat de Rise Project i-ar aparține

Direcția Generală de Protecție Internă (DGPI) precizează, într-un comunicat transmis joi seară AGERPRES, că respinge ferm alegațiile potrivit cărora "presupusul document" publicat de Rise Project ar aparține unității.

"Direcția Generală de Protecție Internă (DGPI) respinge ferm alegațiile potrivit cărora presupusul document secret ar aparține unității și, ca structură responsabilă în materia asigurării coordonării și controlului activităților pentru protecția informațiilor clasificate la nivelul structurilor MAI, subliniază că, potrivit prevederilor legale în vigoare, acest tip de documente se gestionează de către emitenți", se afirmă în comunicatul transmis AGERPRES de către compartimentul Informare și Relații Publice al DGPI.

De asemenea, în comunicat se subliniază că unitatea respinge orice încercare de implicare în dispute politice.

"În acest context, DGPI respinge categoric orice încercare de a implica unitatea în dispute de natură politică și își reafirmă determinarea de a rămâne un serviciu echidistant, profesionist și dedicat îndeplinirii misiunilor încredințate prin lege", mai menționează sursa citată.

În documentul publicat de Rise Project, și despre care se afirmă că ar fi fost realizat în 2011 de DGIPI și transmis chestorului Liviu Popa, șeful Poliției în acea perioadă, este prezentată informația potrivit căreia guvernul Tăriceanu din 2005 ar fi alocat fonduri, fără licitație, firmei Tel Drum pentru reparații ale infrastructurii în județul Teleorman, în urma inundațiilor din acel an.

AGERPRES 


populare
astăzi

1 VIDEO Prostie fără margini, de-ți vine să vomiți că trăiești în mijlocul unor astfel de personaje, după un filmuleț cu militari în centrul Craiovei

2 Scandal la negocierile SUA-Ucraina: replica tăioasă primită de emisarul lui Trump

3 Eșec usturător pentru PSD în ultimul sondaj CURS: AUR se distanțează la 34%

4 Consiliera devotată pe care Donald Trump a mutat-o în sufrageria sa privată

5 Panică la Casa Albă înainte de alegeri: Donald Trump își sabotează propriul partid