DGPMB: Îmbrăcăminte contrafăcută, confiscată în urma unor controale la complexuri comerciale din Bucureşti

Aproximativ 3.000 de articole de îmbrăcăminte contrafăcute au fost confiscate de poliţiştii de la Economic, în urma unor controale în mai multe complexuri comerciale, pieţe şi târguri, prejudiciul cauzat fiind estimat la 470.000 lei.

"În data de 17 mai, poliţişti din cadrul Serviciilor de Investigare a Criminalităţii Economice din Poliţiile Sectoarelor 2 şi 4 au acţionat în mai multe complexuri comerciale, pieţe şi târguri, unde au efectuat controale la operatorii economici care comercializează bunuri şi mărfuri destinate consumului general, în scopul prevenirii şi combaterii infracţiunilor la regimul drepturilor de proprietate intelectuală, a faptelor ilicite din domeniul comerţului cu mărfuri şi produse contrafăcute", informează un comunicat al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB) transmis, miercuri, AGERPRES.

Au fost identificate persoane care comercializau mărfuri ce poartă însemnele unor mărci protejate pe teritoriul României, susceptibile de a fi contrafăcute.

"Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare", precizează Poliţia Capitalei. AGERPRES


populare
astăzi

1 Hopa! / Oamenii de afaceri acuzați de dare de mită în dosarul lui Ciprian Ciucu...

2 „Singura în stare a explica ce n-am înțeles de la început” / CTP, „ipoteză care arată a conspiraționism” despre Nicușor Dan

3 Așa o fi?

4 Moscova, sub asaltul dronelor ucrainene. Revoltă populară și reacția propagandei Kremlinului

5 VIDEO Zilele dronelor ucrainene la Moscova / Zeci de Liutîi sau FP-1, trimise pentru a treia oară asupra capitalei Rusiei. „OZN-ul” de la rafinăria din …