DGPMB: Percheziţii în Bucureşti şi mai multe judeţe într-un dosar privind contrabandă cu tutun; 10 persoane - la audieri

Poliţişti de la DGPMB, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 2, au pus în aplicare miercuri 29 de mandate de percheziţie, în municipiul Bucureşti şi pe raza judeţelor Călăraşi, Braşov, Satu Mare, Arad, Caraş Severin, Mureş, Gorj şi Constanţa, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunii de contrabandă cu tutun.

Conform unui comunicat transmis AGERPRES, zece persoane au fost duse la audieri.

Din datele şi probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că mai multe persoane ar desfăşura activităţi de natură infracţională, pe linia comercializării ilicite de tutun.

În urma percheziţiilor, poliţiştii au găsit şi la locaţiile vizate aproximativ 135 de kilograme de tutun mărunţit, precum şi alte bunuri ce ar fi fost folosite în activitatea infracţională, respectiv: o maşină de tocat tutun, mai multe cutii care conţineau filtre de tutun şi un cântar profesionist.

Bunurile au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Cercetările sunt continuate de poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice - Poliţia Sectorului 2, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, privind săvârşirea infracţiunii de contrabandă cu tutun.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul Inspectoratelor de Poliţie ale Judeţelor Călăraşi, Braşov, Satu Mare, Arad, Caraş Severin, Mureş, Gorj şi Constanţa, precum şi de sprijinul Biroului Echipe Mobile din cadrul Direcţiei Regionale Vamale Bucureşti. AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR