DGPMB: Percheziţii la o femeie care efectua operaţii estetice fără a avea dreptul de a profesa

Poliţiştii Capitalei efectuează, joi, trei percheziţii în Bucureşti şi judeţul Constanţa, într-o cauză privind săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi.

"În fapt, Serviciul Investigaţii Criminale din Poliţia Capitalei s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că o femeie, care ar pretinde că este medic, efectuează intervenţii chirurgicale minim invazive în domeniul estetic", informează un comunicat al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti, transmis joi AGERPRES.

Potrivit unor surse judiciare, femeia profesa sub denumirea de Dr. Lana şi desfăşura intervenţiile la mai multe cabinete, reunite sub denumirea de "Russian Lips".

Conform anchetatorilor, persoana în cauză, fără drept de liberă practică pe teritoriul României, cu sprijinul unor alte persoane, ar fi închiriat spaţii de tip cabinet medical, în care efectua proceduri de microchirurgie estetică.

"Vor fi audiate mai multe persoane care ar fi fost induse în eroare şi astfel au solicitat şi au fost supuse unor intervenţii de acest tip", arată sursa citată. AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker

5 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români