Psihiatrul și doctorul în neuroștiințe Patrick Lemoine a analizat viața și acțiunile criminale ale unor dictatori notorii , precum Mao, Stalin și Hitler, care aveau în comun o afecțiune psihică gravă.

Mao Zedong avea „o igienă de viață respingătoare“ și nu suporta apa curentă FOTO Profimedia

Paranoia este diagnosticul comun care îi leagă pe Pol Pot, Mao Zedong, Hitler și Stalin. În volumul „Sănătatea psihică a geniilor“, recent publicat la Editura Trei, autorul le-a dedicat acestora capitolul „Geniile răului – autorii de genocide“.

Pornind de la întrebarea „ce se poate întâmpla în mintea celor care execută în masă pe toți cei care nu intră în planul lor?“, Lemoine alcătuiește un top al unora dintre cele mai proeminente figuri care și-au asigurat un loc în istoria umanității prin crime fără precedent, determinând totodată, din comportamentele lor, și patologiile prezente în spatele acestor acțiuni.

„Unul dintre lucrurile izbitoare, când ne uităm la Pol Pot (fost prim-ministru al Cambodgiei – n.r.), cel care a ucis procentual cei mai mulți cetățeni ai propriului popor (aproximativ două milioane de persoane – n.r.), este capacitatea lui de a-și schimba identitatea“, într-o formă de dedublarare a personalității în care acțiunile de o cruzime incomensurabilă contrastează cu discursurile „incredibil de blânde și politicoase“. Lagărele de exterminare și închisorile au fost instaurate și folosite pentru a tortura, înfometa și executa propriii concetățeni. „Infamei închisori S 21 îi vor supraviețui doar 9 din 14.000 de deținuți. Torturile sunt numeroase și cei care supraviețuiesc acestor tratamente sunt executați și aruncați în gropile comune de la Choeung Ek, veritabil carnagiu unde victimele nu sunt ucise cu gloanțe, ci cu maceta, ciocanul, cuțitul“.

Ochelarii de vedere, un simbol al Occidentului pentru Pol Pot

Pe lângă cei cu etichete de „capitaliști“ sau „intelectuali“, în aceste acțiuni dispar și toți călugării și călugărițele budiste. Pol Pot , un elev suferind în permanență de eșecuri școlare și care ulterior se caracteriza ca „budist căruia nu-i plăcea conflictul“, a fost în același timp un exterminator fără milă. A eradicat inclusiv practicanții unor profesii intelectuale, ca medicii sau profesorii, vorbitorii unei limbi străine sau practicanții oricărei religii.

A pornit chiar și persecuția împotriva persoanelor care purtau ochelari de vedere, simbol interpretat ca dovadă a contaminării occidentale și care erau astfel considerați intelectuali. „Simptomul principal al paranoiei sale este delirul de persecuție și toate acțiunile sale au avut un scop comun: găsirea și eradicarea inamicului interior. Interiorul țării și al lui însuși“, notează autorul, în carte.

Aceeași trăsătură o regăsește și o descrie Patrick Lemoine și în cazul fostului lider comunist chinez Mao Zedong. Fără niciun prieten, cel care îi vedea și trata pe cei din anturajul său ca scalvi și servitori, fondatorul Republicii Populare Chineze a fost responsabil de moartea zeci de milioane de compatrioți, mai ales prin înfometare, din cauza reformelor agrare dictatoriale și campaniilor de reprimare a contrarevoluționarilor, printre alte măsuri absurde, dar legitime în mintea sa.

Suferind de insomnie cronică, acesta nu adormea decât atunci când se angaja în conflicte ca să își elimine inamicii. Cu „o igienă respingătoare de viață“, așa cum nota medicul său, dușman al apei curente pe care nu o folosea deloc, pentru că reprezenta un simbol al tehnologiei occidentale, Mao Zedong suferea de mai multe boli dermatologice, dar și cu transmitere sexuală, pe care le ignora pentru că, în general, se considera invincibil, într-un delir al puterii. Acestuia, medicul psihiatru îi atribuie într-o mare măsură și perversiunea, ca trăsătură patologică, vizibilă în special prin absența totală a sentimentului de vinovăție. Ca și în cazul lui Pol Pot de altfel, care declara în 1997, cu un an înaintea morții: „Am conștiința curată“.

Înfometarea populației, practicată și de Stalin pe scară largă, duce la zeci de milioane de morți, rezultatul „nebuniei sale ucigașe: ca un adevărat paranoic, se temea de tot și de toată lumea. În mintea lui bolnavă, nu era vorba de eradicarea unui grup etnic, religios nici măcar rasial sau teritorial, ci de un delir non-ideologic“.

Spre deosebire de Adolf Hitler care a practicat exterminarea programată a etniilor considerate inferioare, a persoanelor cu handicap fizic și mental - „un paranoic delirant, sub forma particulară a idealismului pasionat. Zecile de milioane de decese îi sunt atribuite din cauza ideologiei sale delirante“.

Aceștia sunt doar câțiva dintre cei expuși în capitolele destinate geniilor răului, alături de criminalii în serie. De ce genii, precizează chiar autorul: „Pur și simplu pentru că au fost impresionant de creativi când a fost vorba de comiterea crimelor, capabili fiind să își industrializeze masacrele. Geniali în capacitatea lor de a își impune dominațiile sinistre. Și, în general, dictatori plini de carismă, capabili să atragă mulțimile după ei“.