DIICOT face licitaţie pentru un sistem de monitorizare în mediu ambiental; valoare estimată - 3 milioane lei

Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism anunţă pe SICAP licitaţie restrânsă în vederea achiziţionării unui sistem de monitorizare şi management în mediul ambiental pentru detectarea, localizarea, colectarea şi identificarea echipamentelor de comunicaţii.

Valoarea totală estimată este de 3.012.058 lei.

În vederea evaluării ofertelor, componenta financiară va reprezenta 40%, iar propunerea tehnică 60%.

Achiziţia beneficiază de finanţare nerambursabilă prin proiectul "Combaterea criminalităţii şi corupţiei", finanţat prin Mecanismul Financiar Norvegian 2014-2021.

Ofertanţii trebuie să demonstreze că, în ultimii 3 ani, au realizat o cifra de afaceri globală de minim 6.000.000 lei fără TVA. De asemenea, trebuie să fi furnizat, în ultimii 5 ani, produse în baza unor contracte ce au avut ca obiect producerea/comercializarea/sistem mobil (echipamente) de monitorizare şi management în mediul ambiental sau similare, care individual/cumulat să fi avut o valoare de cel puţin 3.000.000 lei.

Termenul limită pentru primirea ofertelor este 11 aprilie. AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR