DIICOT: Opt percheziţii la persoane suspectate de spălare de bani; anchetă în SUA, un român implicat în reţea

Procurori DIICOT şi ofiţeri de poliţie judiciară au efectuat, joi, opt percheziţii la locuinţele unor persoane suspectate de săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, aceştia având legătură cu un caz anchetat în SUA cu privire la clonarea de carduri bancare, în gruparea investigată de autorităţile americane fiind implicat şi un român.

"În luna octombrie 2020, autorităţile judiciare din Statele Unite ale Americii au trimis în judecată membrii unei grupări infracţionale organizate, din care făcea parte şi un cetăţean român, grupare specializată în săvârşirea de infracţiuni informatice, respectiv operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, falsificare de titluri de credit sau instrumente de plată şi efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos", se arată într-un comunicat al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) transmis, joi, AGERPRES.

Din cercetările efectuate de către autorităţile judiciare din Statele Unite ale Americii a rezultat faptul că, în perioada martie 2019 - iunie 2020, cetăţeanul român împreună cu ceilalţi membri ai grupării au desfăşurat activităţi de montare de dispozitive de skimming la ATM-uri de pe raza oraşului Miami Beach, extragerea datelor aferente cardurilor bancare, falsificarea instrumentelor de plată şi retragerea frauduloasă a sumelor de bani din conturile persoanelor vătămate.

Potrivit sursei citate, o parte din sumele de bani astfel obţinute au fost transferate de către suspect pe teritoriul României, în scopul ascunderii originii ilicite a acestora.

În urma cercetărilor, a rezultat faptul că suspectul a ascuns provenienţa acestor sume de bani, prin încredinţarea acestora către diferite persoane, în scopul utilizării ulterioare pentru satisfacerea unor nevoi personale şi prin achiziţionarea, prin interpuşi, a unui număr de cinci autoturisme de lux.

În urma percheziţiilor, au fost ridicate cele cinci autoturisme, cu o valoare de aproximativ 840.000 de euro, ce vor fi predate Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate, precum şi 15 telefoane mobile, trei laptop-uri, o tabletă, trei carduri bancare etc.

La sediul DIICOT - Structura Centrală vor fi conduse, în vederea audierii, 15 persoane.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale şi Serviciului pentru Acţiuni Speciale Bucureşti. AGERPRES


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

4 Nou record în infrastructură / Tunelul Holdea depășește Transfăgărășanul

5 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India