DIICOT: Persoane reţinute după ce au sustras datele mai multor carduri bancare şi au făcut cumpărături online

DIICOT: Persoane reţinute după ce au sustras datele mai multor carduri bancare şi au făcut cumpărături online

Trei persoane au fost reţinute de procurorii DIICOT într-un dosar în care sunt acuzate că au reuşit, prin metoda "skimming", să sustragă datele de identificare ale mai multor carduri bancare din Mexic şi din state europene, pe care, ulterior, le-ar fi folosit pentru cumpărături online.

Potrivit unui comunicat al DIICOT transmis AGERPRES, marţi, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Timişoara au dispus reţinerea pe o perioadă de 24 de ore a trei persoane, iar faţă de o alta a fost dispusă măsura controlului judiciar, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, interceptarea ilegală a unei transmisii de date informatice, operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos.

Procurorii au reţinut că, în 2019, mai multe persoane au pus bazele unei grupări infracţionale, având ca scop săvârşirea de infracţiuni informatice, iar din datele obţinute s-a stabilit că cei trei ar fi reuşit, prin metoda "skimming", să intre în posesia datelor mai multor carduri bancare provenite din Mexic şi din unele state europene, pe care le-ar fi folosit în derularea de operaţiunilor financiare frauduloase, respectiv la achiziţionarea unor bunuri de valoare, prin efectuarea de plăţi online.

"Sub coordonarea liderului grupării, cei doi 'locotenenţi' aveau rolul de a identifica şi de a atrage în angrenajul infracţional diferite persoane, care să fie folosite pe post de "săgeţi" în achiziţionarea de diferite bunuri de valoare, plătite cu cardurile clonate. În acest scop, datele de carduri bancare sustrase prin metoda 'skimming' erau stocate în memoria mai multor telefoane mobile, care erau predate 'săgeţilor' în vederea folosirii lor la efectuarea de achiziţii. Sumele astfel obţinute erau predate celor 3 inculpaţi, în schimbul unui comision stabilit cu fiecare dintre 'săgeţi' în parte", explică anchetatori.

Sursa citată precizează că, marţi, procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Timişoara împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Timişoara au efectuat o acţiune de prindere în flagrant a unui inculpat, urmată de 6 percheziţii domiciliare, în judeţele Timiş şi Arad, în urma cărora au fost ridicate 7 laptopuri, 9 telefoane mobile, 7 HDD-uri, 9 cartele telefonice şi suma de 15.000 de lei.

DIICOT informează că, în cursul zilei de miercuri, cei doi vor fi prezentaţi Tribunalului Timiş cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor de la Serviciul de Acţiuni Speciale Timişoara şi al jandarmilor din cadrul Grupării Mobile "Glad Voievod".

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

4 Nu le zice rău Ciucă...

5 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”