DIICOT: Un bărbat din Covasna a fost arestat preventiv pentru viol şi pornografie infantilă

Bucureşti, 17 mai /Agerpres/ - Un bărbat în vârstă de 35 de ani din judeţul Covasna, reţinut de procurorii DIICOT într-un dosar de viol şi pornografie infantilă, a fost arestat preventiv, joi, pentru o perioadă de 30 de zile.

Potrivit unui comunicat al DIICOT transmis AGERPRES, la momentul în care inculpatul a început comiterea faptelor, victima, care este frate vitreg al agresorului, avea 11 ani.

"La data de 15.05.2018, procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Covasna au fost sesizaţi cu privire la faptul că, în urmă cu aproximativ şase ani, pe când persoana vătămată avea vârsta de 11 ani, inculpatul D. F., fratele vitreg al acestuia, l-a determinat pe minor să fie fotografiat în lenjerie intimă. Folosind aceste fotografii, inculpatul D. F. a început să o constrângă pe persoana vătămată, sub ameninţarea postării lor pe un site de socializare, determinând-o să presteze acte sexuale, realizând totodată şi înregistrări video în care minorul întreţinea acte sexuale cu inculpatul", se precizează în comunicat.

Conform aceleiaşi surse, în anul 2016 minorul a fost ademenit din nou de inculpat pe un câmp din apropierea oraşului Covasna, unde, sub ameninţarea dezvăluirii înregistrărilor şi fotografiilor realizate anterior, a fost determinat să întreţină acte sexuale. Mai mult chiar, agresorul a filmat şi acest episod.

Anchetatorii au mai constatat că inculpatul a distribuit pe o reţea de socializare, în ultimele două luni, o înregistrare video în care minorul întreţinea acte sexuale cu el.

"Menţionăm că la momentul în care inculpatul a aflat despre demersul judiciar început împotriva sa şi despre faptul că este căutat de organele de poliţie, acesta a încercat să se sustragă de la efectuarea cercetărilor prin părăsirea ţării, fiind identificat şi localizat la unul din punctele de trecere a frontierei cu Ungaria", se mai arată în comunicatul DIICOT. AGERPRES


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 Nou record în infrastructură / Tunelul Holdea depășește Transfăgărășanul

4 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

5 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India