Din amintirile unor diplomați (XIX)

“De politica externă s-a ocupat Ion Gheoghe Maurer”

de Octavian Silivestru

La începutul anilor ’50, în Ministerul de Externe au apărut o serie de schimbări. După epoca stalinistă, când tinerii diplomați erau muncitori trimiși din fabrică de Partidul Comunist și instruiți în țară la Istitutul de Studii Politice și Administrative, aflat sub conducerea ilegalistului Barbu Zaharescu, conducerea partidului a hotărât recrutarea viitorilor diplomați dintre absolvenții unor facultăți din țară. Acesată inițiativă a aparținut lui Ion Gheorghe Maurer, crede ambasadorul Ion Datcu, care între 1962 – 1965 a fost director al Direcției Organizații Internaționale din cadrul Ministerului de Externe.


Ion Datcu

“Când am terminat facultatea, am preferat să lucrez ca asistent universitar și ca lector în cadrul unui institut nou creat la Bucureşti [Institutul de Studii Politice și Administrative] pentru pregătirea de cadre diplomatice. Şi-mi amintesc că pe strada Zambaccian – acolo unde acum este Școala M.A.E. – s-a deschis acest institut. N-am participat la crearea lui, l-am găsit gata creat. (…) Până atunci, neavând un asemenea institut, tinerele cadre diplomatice erau trimise la specializare în Uniunea Sovietică. Deci, acest institut a apărut din dorința unei independențe. Am avut senzaţia că aici a fost mâna lui Ion Gheorghe Maurer, care, în calitate de prim ministru, coordona Ministerul de Externe. În acel timp, politica externă era mai puţin condusă de Gheorghiu-Dej. El prefera să se ocupe, din câte-mi dau seama, [de] problemele de partid, de problemele interne şi Maurer preluase problemele politicii externe. Maurer era apreciat în străinătate pentru cultura sa, prin modul lui de a vorbi, cunoștea limbi străine, era manierat şi era apreciat în străinătate. Deci Ministerul de Externe era coordonat de Ion Gheorghe Maurer.

A venit [secretarul general ONU] U Thant la Bucureşti. Maurer mi-a dictat foarte pe scurt nişte idei: “Măi băiete, tu eşti nou, fii atent că astea o să le spună Gheorghiu-Dej, pentru că el o să-l primească pe U Thant. Ce îi dau eu scris, Dej aia citeşte. Deci, fă ceva serios!” Şi m-am dus, am făcut, am venit, Maurer a citit, mi-a mai făcut câteva observații: “Bine, bă, bine! Tu promiţi, bă! Tu promiţi!..” Şi aşa am făcut eu cunoştinţă cu Ion Gheorghe Maurer.”

[Interviu realizat de Emilian Blînda, 1994]

Sursa: rador.ro


populare
astăzi

1 Țara în care am ajuns să trăim...Citiți în ce buzunare se scurg banii noștri, împrumutați cu dobânzi exorbitante...

2 Răsturnare de situație / Cine este femeia căreia Epstein i-a lăsat prin testament cea mai mare parte a averii

3 „Au dezbrăcat-o pe soția mea în chiloți și sutien” / Umilințele trăite de doi tineri români declarați criminali în Rusia

4 Surpriză de proporții la vârful Europei! Polonia a început să cumpere Germania, bucată cu bucată!

5 Diana, tânăra însărcinată care a murit în accidentul din Iași împreună cu soțul ei, era căpitan la Jandarmeria Vaslui. Urma să devină mamă a unei fet…