Dinamo are noi șefi. Dorin Șerdean a vândut pachetul majoritar de acțiuni

Dinamo are noi șefi. Dorin Șerdean a vândut pachetul majoritar de acțiuni

Dorin Șerdean a vândut pachetul majoritar de acțiuni de la Dinamo către firma Red&White, în spatele căreia se află Eugen Voicu, Andrei Nicolescu și Dorin Iacob.

Câinii roșii au un nou finanțator

După mai multe zile de negocieri, Dorin Șerdean a fost de acord să cedeze pachetul majoritar de acțiuni pe care le deținea la Dinamo. Acesta a înstrăinat cele 72,27 la sută din acțiunile pentru 500.000 de euro, către firma Red&White.

Practic, noii șefi de la Dinamo sunt Eugen Voicu și Andrei Nicolescu, cei doi fondatori ai societății care preia controlul la Dinamo iar ca administrator va veni Dorin Iacob, tatăl lui Vlad Iacob, administratorul special al lui Dinamo.

Eugen Voicu este fondatorul și acționarul majoritar al Certinvest, cea mai mare societate independentă de administrare a investițiilor. Andrei Nicolescu este avocat și a fost vicepreședinte la Rapid când giuleștenii se aflau în Liga 4. În anul 2022, acesta a creditat-o pe Dinamo cu 100.000 de euro.

“Începem astăzi un proiect care își propune, să construiască în cadrul FC Dinamo 1948, împreună cu alți antreprenori, o guvernantă corporativă profesionistă și eficientă. Nu e limbaj tehnic, ci un foarte necesar model de business, bazat pe competență, responsabilități și obiective concrete. Astfel, vom pregăti în detaliu fiecare etapă din reconstrucția acestui club. Implicarea mea în acest proiect reprezintă o inițiativă personală, care nu implica nicio companie în care sunt acționar. Ne propunem ca vorbele noastre să fie invers proporționale cu faptele, iar faptele să se reflecte în rezultate. Pentru că Dinamo are nevoie de rezultate. Așadar, dincolo de speculațiile și zgomotele de fond care se vor manifesta, firesc, în zilele următoare, îmi doresc ca proiectul nostru să fie evaluat după rezultate”, a declarat Eugen Voicu.

La rândul său, Andrei Nicolescu, care își va asuma responsabilitatea de Președinte - Director General al clubului, a afirmat:

“Pregătim acest pas de mai multă vreme si salut decizia DDB și a domnului Serdean de a se raporta constructiv la propunerea noastră. Avem multe de realizat într-un termen foarte scurt, dar nu suntem singuri. Pentru îndeplinirea obiectivelor, dincolo de prezența determinantă a suporterilor alături de club, ne bazăm pe echilibrul, rigoarea și știința de a genera valoare pe care le asigură Eugen Voicu si contam pe pasiunea, expertiza și motivația lui Vlad Iacob – in calitate de administrator special, cat si pe implicarea si know-how-ul administratorului judiciar Razvan Zavaleanu – piloni de baza in proiect, și esential, pe unitatea intregii echipe. De azi, la Dinamo, toți tragem în aceeași direcție. Iar rezultatele se vor vedea. Nu promitem minuni, construim realități”.

Dorin Iacob, care este tatăl lui Vlad Iacob, administratorul special al lui Dinamo, este considerat unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai lui Traian Băsescu. Fost ofițer de miliție, acesta a ajuns şeful de cabinet şi omul de încredere al directorului SRI, Virgil Măgureanu, iar în 1998 l-a urmat în Partidul Național Român (PNR), unde a devenit vicepreședinte. Ulterior, a intrat în Partidul Democrat, fiind secretar executiv.

La ora actuală, Dinamo are datorii de 7 milioane de euro, motiv pentru care a fost impus un plan de reorganizare c are dacă nu va fi respectat va duce la falimentul clubului.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Așa o fi? /

4 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

5 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria