Dinu (MFE): Scăderea absorbției fondurilor UE din octombrie, cauzată de retragerea unor cheltuieli pentru verificări suplimentare

Dinu (MFE): Scăderea absorbției fondurilor UE din octombrie, cauzată de retragerea unor cheltuieli pentru verificări suplimentare

Scăderea absorbției fondurilor europene din luna octombrie a fost cauzată de retragerea, de către autoritățile naționale, unei părți din cheltuielile declarate Comisiei Europene (CE) în vederea unor verificări, a declarat, pentru AGERPRES, ministrul Fondurilor Europene, Dragoș Cristian Dinu.

"Scăderea absorbției curente, respectiv valoarea declarațiilor de cheltuieli transmise Comisiei Europene (CE) în luna octombrie față de septembrie, a fost cauzată de decizia autorităților române implicate în gestionarea fondurilor pentru Programul Operațional Sectorial Mediu de a retrage o parte din cheltuielile declarate CE. Această acțiune a fost necesară pentru efectuarea unor verificări suplimentare, în vederea asigurării faptului că acestea vor putea fi rambursate de către Comisie. După finalizarea procesului de verificare, cheltuielile au fost incluse în Declarația Finală de Cheltuieli, care va face parte integrantă din pachetul de închidere al programului operațional, pe care statele membre trebuie să îl transmită CE până la data de 31 martie 2017, conform reglementărilor aplicabile cadrului financiar 2007-2013", a spus Dinu.

Potrivit acestuia, rata de absorbție finală nu va fi afectată, nivelul acesteia putând fi calculat numai după acceptarea de către CE a documentelor incluse în pachetul de închidere și efectuarea plății soldului final.

Absorbția curentă a fondurilor europene 2007-2013 a scăzut în luna octombrie, comparativ cu septembrie, din cauza Programului Operațional Sectorial Mediu, reiese din datele Ministerului Fondurilor Europene (MFE).

Astfel, absorbția curentă care reprezintă declarațiile de cheltuieli transmise la Comisia Europeană a scăzut cu 0,07 puncte procentuale (reprezentând 11,7 milioane de euro), ajungând la 15,27 miliarde de euro (80,16%).

În ceea ce privește absorbția efectivă, aceasta a crescut cu 1,85 puncte procentuale, la 14,77 miliarde de euro (77,54%).

Pe Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice (POSCCE), rata de absorbție curentă era de 93,73%, pe Programul Operațional Asistență Tehnică — 113,42% (include top-up-ul solicitat de CE), pe Programul Operațional Sectorial Mediu a scăzut la 78,55% (-0,26 p.p. comparativ cu septembrie), pe Programul Operațional Regional — 85,04%, pe Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane — 67,54%, pe Programul Operațional Sectorial Transport — 77,31% iar pe Programul Operațional Dezvoltarea Capacității Administrative — 98,66%.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”

4 VIDEO Trebuie să vedeți asta! / Cine o avea interesul ca tot ce poate elimina Rusia din Ucraina să fie dat doar cu pipeta?

5 Nu le zice rău Ciucă...