Director din Agenţia Domeniile Statului, arestat. DNA: 350.000 de euro pentru un contract de arendă

Director din Agenţia Domeniile Statului, arestat. DNA: 350.000 de euro pentru un contract de arendă

DNA anunţă că a cerut şi obţinut arestarea lui Ionel Nuţă, director în cadrul Agenţiei Domeniile Statului (ADS), acesta fiind acuzat că a cerut 350.000 de euro unui afacerist pentru intervenţia în cazul unui contract de arendă a unui teren din Giurgiu

Funcționarul este acuzat de trafic de influență.Foto: Arhivă

Tribunalul București a decis arestarea preventivă a lui Marius Ionel Nuță, director al Direcției Control Reprezentanțe Teritoriale și Comunicare din cadrul Agenției Domeniile Statului (A.D.S.), după ce DNA l-a reținut sub acuzația de trafic de influență.

"În perioada 24 ianuarie – 20 martie 2023, inculpatul Nuță Marius Ionel, funcționar în cadrul Agenției Domeniile Statului (A.D.S.), ar fi pretins, pentru el și pentru alte persoane, de la un om de afaceri (martor în cauză), suma totală de 350.000 euro pentru „a-l ajuta” pe acesta din urmă să încheie cu ADS un contract de arendă pentru o suprafață de 650 ha de teren agricol, situat într-o comună din județul Giurgiu.

În contul aceleiași sume de bani, inculpatul i-ar mai fi promis omului de afaceri că îl va sprijini să concesioneze respectiva suprafață de teren pe o perioadă de 20 de ani, cu posibilitatea prelungirii pe încă 10 ani. În contextul menționat mai sus, martorul i-ar fi remis inculpatului Nuță Marius Ionel suma de 90.000 lei, ce reprezenta o primă tranșă din suma pretinsă inițial. Ulterior, cu toate „eforturile” depuse de inculpat, licitația privind arendarea terenului respectiv a fost câștigată de o altă persoană.

Inculpatului Nuță Marius Ionel i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală", transmite DNA.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

3 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

4 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”