
Directorul FBI a oferit pistoale imprimate 3D poliției din Noua Zeelandă. Cadoul, considerat ilegal, a fost distrus
Directorul FBI, Kash Patel, a oferit cadou șefilor poliției și serviciilor de informații din Noua Zeelandă pistoale nefuncționale, realizate din plastic prin imprimare 3D. Fiind ilegale în acea țară, pistoalele au fost distruse.
Pistoalele imprimate 3D din plastic erau parte din suporturi decorative pe care Patel le-a oferit, în luna iulie, la cel puțin trei oficiali de rang înalt.
Patel, cel mai înalt oficial al administrației Trump care a vizitat până acum țara, se afla la Wellington pentru a inaugura primul birou independent al FBI din Noua Zeelandă, scrie Associated Press.
Pistoalele sunt arme strict reglementate conform legii din Noua Zeelandă, iar deținerea lor necesită un permis suplimentar, pe lângă licența obișnuită de armă. Autoritățile nu au precizat dacă oficialii care s-au întâlnit cu Patel dețineau astfel de permise, dar aceștia nu ar fi putut păstra cadourile legal fără ele.
Nu este clar ce autorizații a solicitat Patel pentru a aduce armele în țară. Un purtător de cuvânt al lui Patel a declarat marți pentru AP că FBI nu va face comentarii.
Chiar și armele nefuncționale sunt tratate ca și cum ar fi funcționale în Noua Zeelandă, dacă pot fi modificate pentru a deveni operative.
Autoritățile de reglementare a armelor au considerat că pistoalele ar putea fi funcționale și au fost distruse, a declarat comisarul poliției neozeelandeze, Richard Chambers, pentru AP.
Chambers nu a precizat cum fuseseră dezactivate inițial armele înainte de a fi oferite cadou. În mod obișnuit, acest lucru presupune dezactivarea temporară a mecanismului de tragere.
Trei dintre cei mai importanți oficiali de aplicare a legii din Noua Zeelandă au primit cadourile la întâlnirile din 31 iulie.
Când armele au fost examinate, s-a descoperit că erau potențial funcționale.
„Pentru a asigura respectarea legilor privind armele de foc, am instruit poliția să le rețină și să le distrugă”, a spus Chambers.
Armele imprimate 3D sunt tratate la fel ca alte arme în Noua Zeelandă. Țara a consolidat restricțiile privind armele după atacul supremacist alb din 2019 asupra a două moschei din Christchurc h, soldat cu 51 de morți musulmani, comis de un australian care deținea legal arme semiautomate.
Sursa: adevarul.ro