Directorul general adjunct al Roscosmos, arestat sub acuzația de fraudă, alături de alți doi complici. Ar fi furat 435 de milioane de ruble

Directorul general adjunct al corporației de stat Roscosmos, Oleg Frolov, și alte două persoane, au fost arestați pentru fraudă pe scară largă.

Programul spațial rus FOTO: arhivă

Programul spațial rus FOTO: arhivă

"Departamentul principal de investigații al Comitetului de Investigații al Federației Ruse investighează o cauză penală împotriva directorului general adjunct al corporației de stat pentru activități spațiale Roscosmos Oleg Frolov, un antreprenor individual, precum și a unui reprezentant al unei organizații comerciale. Fiecare dintre cei trei inculpați a fost acuzat de săvârșirea unei infracțiuni în temeiul părții 4 din art. 159 din Codul penal al Federației Ruse (fraudă la scară deosebit de mare)", se arată în comunicatul oficial, citat de presa rusă.

Potrivit anchetatorilor, Frolov, folosindu-se de poziția sa oficială, a intrat într-o conspirație cu alți doi complici la această infracțiune. În timpul executării contractului de achiziție de echipamente, aceștia au furat cel puțin 435 de milioane de ruble din fonduri bugetare. Oficialul a fost arestat preventiv.

În același timp, un oficial al forţelor de aplicare a legii a declarat pentru agenția rusă de presă TASS că Evgheni Fomichev, şeful unei companii care produce sisteme de navigaţie pentru programul spaţial rus, a fost arestat la Moscova şi acuzat de fraudă majoră.

Fomichev a fost arestat, interogat şi acuzat de fraudă pe scară largă, ceea ce implică o posibilă pedeapsă cu închisoarea de până la 10 ani şi o amendă de un milion de ruble.

"Astăzi, instanța a aprobat cererea anchetatorului de a selecta o măsură preventivă împotriva inculpatului sub formă de detenție. În cadrul cauzei penale, se desfășoară acțiuni de investigație și procedurale menite să stabilească toate circumstanțele infracțiunii", a conchis Comitetul de anchetă.

Comitetul de Investigaţii al Rusiei, care se ocupă de infracţiuni grave, a cerut tribunalului Basmanny din Moscova să-l aresteze preventiv pe Fomichev pentru două luni.

Fomichev este directorul NPP Geophysics-Cosmos, o companie al cărei site afirmă că produce "dispozitive electronice optice de orientare şi navigare pentru nave spaţiale". Aproape toate navele spaţiale ruseşti folosesc echipamentul, se menţionează pe site.

Programul spaţial al Rusiei a suferit un regres uriaş în august, când Luna-25 , prima sondă lansată de Rusia spre Lună după 1976, s-a prăbuşit în urma unui incident produs în timpul unei manevre prealabile aselenizării.

În urma unei investigaţii s-a constatat că accidentul a fost cauzat de o defecţiune survenită la o unitate de control de la bordul sondei.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 VIDEO Ana Birchall / „Inițial am crezut că este un fake… dar nu este deși, pentru reputația și imaginea României, chiar aș fi vrut să nu fie adevărat”

2 Așa o fi?

3 Rubio a dezvăluit la Munchen câți soldați pierde Rusia săptămânal pe frontul din Ucraina

4 Dovezi tot mai numeroase că Epstein a fost ucis: un misterios fulger portocaliu și medicul care spune că a fost strangulat

5 Realitatea de pe câmpul de luptă expusă de bloggerii ruși pro-război pe care Kremlinul o neagă