Directorul general al Alpenside: Am reuşit să demonstrăm că antreprenorii români pot lucra rapid şi la standarde înalte de calitate

Compania românească Alpenside, în asociere cu Specialist Consulting, s-a mobilizat şi a executat în 14 luni lucrările la lotul de autostradă Râşnov - Cristian, pentru ca şoferii să poată folosi cei aproape 10 kilometri nou construiţi acum, înainte de Sărbători, când, de regulă, drumurile se aglomerează excesiv, susţine constructorul.

Potrivit unui comunicat al Alpenside, remis joi AGERPRES, timp de peste un an, mai mult de 200 de oameni au fost prezenţi zilnic pe şantierul autostrăzii, unde s-a lucrat 24 de ore din 24, şapte zile din şapte. Constructorul a luat toate măsurile necesare pentru a menţine şantierul deschis şi în pandemie, în contextul stării de urgenţă, continuată cu o stare de alertă încă în vigoare.

Astfel, lotul Râşnov - Cristian, parte a tronsonului Comarnic - Braşov, a fost recepţionat şi dat în circulaţie joi, 17 decembrie, cu zece luni înainte de termenul prevăzut în contract.

"În perioada pandemiei, am menţinut şantierul deschis şi am păstrat ritmul accelerat al lucrărilor, cu respectarea strictă a regulilor pentru protecţia angajaţilor. Ne-am propus şi am reuşit să demonstrăm că lucrările de infrastructură reprezintă o soluţie pentru dezvoltarea economică a României şi că antreprenorii români pot lucra rapid şi la standarde înalte de calitate", a declarat Vlad Vameşu, directorul general al Alpenside.

Unul dintre obiectivele principale ale proiectului privind construcţia lotului Râşnov - Cristian a fost preluarea traficului de tranzit, mai ales a traficului greu, din oraşul Râşnov şi din comuna Cristian. Construirea noului tronson de autostradă are ca efect reducerea timpului mediu de călătorie pe reţeaua trans-europeană de transport (TEN-T) cu 77 de minute/100 de kilometri (reprezentând diferenţa dintre deplasarea prin localităţi şi deplasarea pe autostradă).

Realizarea proiectului conduce, de asemenea, la reducerea impactului negativ asupra mediului, prin diminuarea drastică a emisiilor de poluanţi, în conformitate cu politica de transport aplicată de Uniunea Europeană, luând în calcul parametri precum reducerea timpului petrecut în trafic, a consumului de combustibil şi viteza de deplasare constantă, precizează reprezentanţii companiei.

În cifre, construirea tronsonului de autostradă Râşnov - Cristian a însemnat: peste 100 de utilaje mobilizate pe şantier, peste 200 de oameni implicaţi zilnic în lucrări pe şantier, 910.000 metri cubi de umpluturi, au fost montate 124 de grinzi de beton montate la pasaje şi poduri, au fost folosite 487.000 de tone de agregate, 1,22 de milioane de metri cubi de săpătură, 45 de kilometri de şanţuri, rigole şi casiuri din beton, 38 de kilometri de parapete de siguranţă, 113.000 de tone de asfalt, peste 132.000 de metri pătraţi de taluz îmbrăcat cu pământ vegetal.

Alpenside este o companie cu capital integral românesc, înfiinţată în 2012, cu activităţi în construcţia de infrastructură, lucrări de mediu şi construcţii civile. În 2019, compania a raportat o cifră de afaceri de 181,66 milioane de lei şi un profit de 14,02 milioane de lei.

Lotul Râşnov - Cristian a fost dat în circulaţie joi seara, începând cu ora 19:00, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Potrivit unui comunicat al CNAIR, lotul, format din 6,3 kilometri de drum în regim de autostradă şi 3,56 kilometri drum de legătură în regim de drum expres (patru benzi de circulaţie), a fost dat în trafic după ce reprezentanţii companiei de drumuri au făcut recepţia la terminarea lucrărilor.

În cadrul acestui obiectiv au fost realizate două pasaje pe autostradă, trei pasaje peste autostradă, un pod pe drumul de legătură şi patru sensuri giratorii (intersecţie cu DN73 - început autostradă), intersecţie cu DJ112B (sfârşit autostradă - început drum de legătură), intersecţie cu DN73, intersecţie cu DN73 (sfârşit drum de legătură).

Proiectul, derulat de CNAIR, are o valoare de 118,02 milioane de lei, fără TVA, iar lucrările au început în luna mai 2019. AGERPRES


populare
astăzi

1 Cazul biroului vamal unde toți angajații aveau certificate de handicap: „Vor răspunde penal”. Peste 3.000 de români au fentat criteriile de dizabilita…

2 Urmează cel mai sever episod de viscol din această iarnă, în București. Strat de zăpadă de 30 de centimetri, ger și temperaturi în scădere

3 Uite o informație care dă de gândit...

4 Noua ordine din AUR. Ce ascunde, de fapt, promovarea tandemului Dungaciu-Peiu: „Creează impresia de specializare”

5 Hopa! / „Dacă Budapesta este acasă, atunci ce este județul Harghita?” / Comentarii furioase ale cetățenilor români de etnie maghiară la postările politici…