Directorul Inspecţiei Sanitare de Stat: S-a folosit o cantitate enorm de mare de dezinfectant în cazul pacientei de la Floreasca

Directorul Inspecţiei Sanitare de Stat: S-a folosit o cantitate enorm de mare de dezinfectant în cazul pacientei de la Floreasca

Directorul Inspecţiei Sanitare de Stat, Mioara Comana, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că s-a folosit o cantitate "enorm de mare" de dezinfectant în cazul pacientei care a suferit arsuri pe masa de operaţie la Spitalul de Urgenţă Floreasca, fiind vorba despre încălcarea unui protocol preoperatoriu.

"Este vorba despre o neregulă - despre încălcarea unui protocol preoperatoriu. Acolo este specificat foarte clar cine efectuează aseptizarea câmpului, medicul operator, cu o cantitate de maximum 50 de mililitri dată în trei etape şi, atenţie, în acea procedură scrie foarte clar că trebuie să fie foarte atenţi la alergiile la iod. După imaginile video la care am avut un minim acces, acolo a fost vorba despre o cantitate enorm de mare - în jur de 200 de mililitri pe puţin - care s-a folosit într-o singură etapă. Adică, s-a dat puţin pe corpul pacientului, după care s-a luat o tăviţă renală, s-a turnat toată cantitatea, care evident, s-a dus de jur împrejur. (...) În referatele domnului profesor de obicei apare produsul incriminat ca folosit în mod normal. Betadina în cantităţi foarte mici, clorhexidină nu am văzut şi am verificat balanţa pe un an întreg", a explicat Comana.

Ministrul Sănătăţii, Victor Costache, a subliniat, la rândul său, că biocidele pot fi periculoase dacă nu sunt folosite corespunzător.

"Aceste biocide sunt substanţe care pot fi periculoase dacă nu sunt folosite corespunzător şi, iată, din păcate, avem iar un exemplu de eveniment deosebit de grav, catastrofic (....) care se întâmplă într-un spital din România", a declarat Costache.

Întrebat dacă alergia la iod a fost "inventată" de profesorul Mircea Beuran, ministrul a răspuns: "Nu a fost inventată, probabil în timpul anamnezei realizate în special de către echipa de anestezie s-a evidenţiat că pacienta ar fi declarat ar avea o alergie la Furazolidon, dar care nu are nicio legătură cu alergia la iod şi atunci s-a generalizat alergia la Furazolidon la alergie la iod, nu s-a făcut testul la iod şi, într-un final, s-a ajuns la această situaţie". AGERPRES/(A - autor: Roberto Stan, editor: Claudia Stănescu, editor online: Gabriela Badea)


populare
astăzi

1 BREAKING General american / „Forțele NATO ar putea captura regiunea puternic fortificată Kaliningrad a Rusiei într-un interval de timp de care nu s-a m…

2 Cine e Mihaela Rădulescu? / Speculațiile presei din Italia

3 VIDEO Schemă mai tâmpă de furt nu există / Cele 30 de mașini de la cancelaria premierului au avut consum mediu de 20 litri / 100 km

4 BREAKING Președintele României, declarații dure despre serviciile secrete într-o publicație germană

5 Uite un articol care chiar merită citit despre „Baronii Hranei”