Directorul medical al Institutului 'Ana Aslan', declarat incompatibil de ANI

Agenția Națională de Integritate a constatat încălcarea regimului juridic al incompatibilităților de către Gabriel Ioan Prada, director medical și fost manager al Institutului Național de Gerontologie și Geriatrie "Ana Aslan".

Potrivit unui comunicat al ANI, Gabriel Ioan Prada se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 21 martie 2011, întrucât exercită simultan cu funcția de director medical în cadrul Institutului "Ana Aslan" și funcția de administrator și calitatea de membru în cadrul Consiliului de Administrație al SC Zentiva SA.

În opinia ANI, Gabriel Ioan Prada a încălcat dispozițiile art. 178, alin. (1), lit. b) din Legea nr. 95/2006, potrivit căruia "funcția de manager persoană fizică este incompatibilă cu: exercitarea oricărei activități sau oricărei alte funcții de manager, inclusiv cele neremunerate", și prevederile art. 181, alin. (9) din Legea nr. 95/2006, potrivit căruia "dispozițiile art. 178, alin. (1) lit. b) (...) referitoare la incompatibilități (...) se aplică și persoanelor care ocupă funcții specifice comitetului director".

ANI menționează că, la data de 7 mai 2015, inspectorii de integritate au constatat și încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie penală de către Gabriel Ioan Prada.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

3 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR