„Puterile mijlocii trebuie să acționeze împreună, pentru că dacă nu suntem la masă, suntem în meniu”, a declarat, la Davos, premierul canadian Mark Carney. Ce înseamnă acest lucru pentru România a tradus analistul de politică externă Ștefan Popescu.

Premierul Canadei, Mark Carney, a lansat marți, la Forumul Economic Mondial de la Davos, unul dintre cele mai directe și incomode diagnostice ale ordinii internaționale postbelice: sistemul global bazat pe reguli, dominat timp de decenii de Statele Unite, s-a încheiat.

Mai multe relatări notează că discursul său a fost primit foarte bine, iar unele surse scriu că a fost aplaudat în picioare de participanți. De asemenea, în presa internațională se menționează că discursul lui Carney a fost considerat de unii dintre participanți drept unul remarcabil și a devenit viral după ce a fost postat pe pagina de Facebook a premierului.

De la intrarea sa în politica canadiană, în 2025, Carney a avertizat în mod repetat că lumea nu se va întoarce la o normalitate de dinainte de Trump. El a reafirmat acest mesaj marți, într-un discurs care nu l-a menționat pe Trump, dar care a oferit o analiză a impactului președintelui asupra afacerilor globale.

„Ne aflăm în mijlocul unei rupturi, nu al unei tranziții”, a spus Carney.

El a remarcat că Canada a beneficiat de vechea „ordine internațională bazată pe reguli”, inclusiv de „hegemonia americană”, care „a contribuit la furnizarea unor bunuri publice: rute maritime deschise, un sistem financiar stabil, securitate colectivă și sprijin pentru cadrele de soluționare a disputelor”.

O nouă realitate s-a instalat, a spus Carney.

„Să-i spunem pe nume: un sistem al rivalității tot mai intense dintre marile puteri, în care cei mai puternici își urmăresc interesele folosind integrarea economică drept instrument de constrângere.”

Într-un avertisment aparent împotriva tentativelor de a împăciui marile puteri, Carney a afirmat că state precum Canada nu mai pot spera că „respectarea regulilor le va cumpăra siguranța”. „Nu o va face”, a spus el.

„Întrebarea pentru puterile mijlocii, precum Canada, nu este dacă trebuie să se adapteze acestei noi realități. Trebuie. Întrebarea este dacă ne adaptăm construind pur și simplu ziduri mai înalte – sau dacă putem face ceva mai ambițios.”

„Puterile mijlocii trebuie să acționeze împreună, pentru că dacă nu suntem la masă, suntem în meniu”, a declarat Carney.

„Marile puteri își pot permite, deocamdată, să acționeze pe cont propriu. Au dimensiunea pieței, capacitatea militară și pârghiile necesare pentru a dicta condițiile. Puterile mijlocii nu”, a concluzionat premierul.

Ștefan Popescu: „Politica struțului nu ne ajută”

Discursul a fost considerat „istoric” de mulți analiști internaționali și români. Analistul de securitate Ștefan Popescu a analizat pentru „Adevărul” ce lecții ar trebui România să tragă din acest discurs.

„Adevărul”: Premierul Carney a anunțat că sistemul global bazat pe reguli este pe cale de dispariție. În acest context, ar trebui și România să-și schimbe strategia de politică internațională?

Ștefan Popescu: Deci fără îndoială că strategia de politică externă a României trebuia schimbată demult, pentru că am avut semnele schimbării lumii, al repoziționării Statelor Unite ale Americii încă din timpul ultimului an al președinției Joe Biden, când Statele Unite au intrat într-o fază de dialog cu Federația Rusă.

De asemenea, se puteau anticipa consecințele asupra proiectului european ale crizei din Ucraina și, bineînțeles. Această anticipare putea cu atât mai mult să fie realizată odată cu instalarea la putere a administrației Donald Trump, cu primii pași făcuți de administrația Trump în politica externă. Se puteau căuta ancore, parteneri de dialog cu interese în regiunea Mării Negre. Relația cu China putea fi ferită de o strategie obtuză, lipsită de orice viziune și încadrată în niște tipare ideologice mărunte. Lansarea unor noi formate de cooperare cu țările din vecinătate și cu cele din bazinul extins al Mării Negre, care să crească relevanța României, inclusiv pentru Statele Unite ale Americii, ca de altfel și o politică europeană mai activă.

Este de neînțeles că președintele României stă stingher la summit-uri în care participă liderii europeni. În 8 luni de zile cred că puteau fi vizitate toate capitalele Uniunii Europene și se putea câștiga expunere, pentru a dobândi familiaritate în dialogul cu interlocutorii europeni, pentru a îmbunătăți capacitatea noastră de evaluare a poziționărilor din UE.

Toate aceste lucruri, din păcate, nu s-au făcut și încununarea este absența noastră la cel mai înalt nivel de la Forumul Mondial de la Davos. Cred că politica struțului nu ne ajută. Cu atât mai mult cu cât la Davos, participă și actori economici de prim rang, se discută afaceri, iar România, dincolo de acest șoc în relația transatlantică, mai periculos mi se pare șocul reprezentat de consecințele economice ale acestei crize, și de reconfigurările modelelor economice ale principalilor noștri parteneri economici, în primul rând Germania.

„Această direcție evocată de premierul canadian este o confundare a dorințelor cu realitatea”

Premierul canadian spune la un moment dat că vechea ordine mondială bazată pe reguli nu se mai întoarce și din această fractură se poate naște o ordine mai onestă și mai echilibrată. La ce fel de ordine mai onestă și mai echilibrată se referă? Cum se poate naște aceasta?

Cred că este mai mult un deziderat. Un deziderat dacă majoritatea statelor lumii va coopera în această direcție. Pentru că în momentul de față noi suntem într-o perioadă de tranziție. Așa cum se știe din istorie, fazele de tranziție sunt marcate de raporturi de forță, disfuncționalități în instituțiile și în regulile care caracterizau ordinea internațională trecută.

Și din aceste puncte de vedere, cred că o ordine mai echilibrată este un deziderat pe care cu toții îl împărtășim, dar care nu cred că este o direcție sigură având în vedere apetența marilor actori cu capacitate de acțiune asupra sistemului internațional - mă gândesc în primul rând la Statele Unite ale Americii, dar și la Federația Rusă, China – de a privilegia înțelegerile între cei mari, de a face apel la forță, că este vorba de forța militară, dar și de presiunile economice, politice. Această direcție evocată de premierul canadian este un wishfull thinking (o confundare a dorințelor cu realitatea-nr).

Puterile medii trebuie să acționeze împreună sau riscă să devină simple obiecte ale jocului marilor puteri – mai spune premierul Canadei. Ce presupune acest lucru?

Dacă vor acționa în unitate, dar pentru moment eu nu observ această unitate nici în ce privește marile puteri europene. Deci cele care sunt din Uniunea Europeană nu asigură o direcție unitară și clară a Uniunii Europene.

Aflăm că Germania dorește să tempereze elanul Franței, al președintelui Emmanuel Macron de a da un răspuns și în domeniul comercial și economic Statelor Unite ale Americii. Am observat lipsa de aliniere a țărilor care au trimis trupe în mod simbolic în Groenlanda. Germania și Olanda le-au retras după două zile, fără a se coordona cu celelalte țări participante la exercițiu arctic. Pentru moment Italia nu s-a asociat, dimpotrivă a criticat demersul coaliției de țări care au trimis trupe în Groenlanda. De asemenea, nu există o poziție unitară europeană cu privire la aderarea sau nu la Consiliul Păcii propus de președintele Statelor Unite, Donald Trump.

În acest context, acordul UE - Mercosur, face parte din această acțiune comună a puterilor medii?

Sunt gata să-i dau dreptate pe hârtie. Dar întrebarea este în ce măsură s-a analizat în profunzime impactul acestui acord asupra României, atât în privința beneficilor, dar și riscurilor, și totodată materializarea acordului în condițiile în care Statele Unite ale Americii nu par dispuse să mai accepte puteri rivale, inclusiv din punct de vedere economic, în blocul continental.

Se face referire la articolul 5 al NATO, premierul Canadei susținând că țara sa este „de neclinit” în ceea ce privire respectarea acestuia...

Declarații care arată angajamentul pentru articolul 5 arată disponibilitatea de a participa la coaliții de voință. Dar gradul de incertitudine cu privire la aplicarea articolului 5 este mai mare ca oricând, dar niciodată nu a fost un proces automat, declanșarea articolului 5. Nici în perioadele cele mai frumoase ale organizației nord-atlantice nu a fost automat.

„Discursurile puterilor mici și medii de la Davos sunt mai mult exerciții de imagine”

Premierul canadian propune un fel de contrapondere pentru marile puteri.

Asta ține tot de confundarea dorințelor cu realitatea. În momentul de față, eu nu sesizez acea masă critică care să oprească evoluția îngrijorătoare în care am ajuns. Nici măcar în interiorul Uniunii Europene nu observ acea masă critică.

Eu nu cunosc în istorie contraponderi eficiente la marile puteri. Poate există, dar nu cunosc.

Nici măcar Uniunea Europeană care nu are o politică externă, nu e unită. Nici măcar economic. Din punct de vedere al unor măsuri economice, al unor strategii energetice, nu observ unitate între statele membre.

Dincolo de entuziasmul pe care îl văd în anumite medii, cu ce rămânem din acest discurs?

În România, noi ne inflamăm foarte repede, preluăm lozinci, nu prea avem capacitatea de a privi cu detașare. Discursurile puterilor mici și medii de la Davos sunt mai mult exerciții de imagine. Trebuie să vedem dincolo de aplauze. Trebuie să vedem dacă aceaste discursuri se vor transpune și în decizii. Eu cred că fiecare țară într-un mod egoist, pragmatic, își va face calculele și va căuta să se adapteze. Că unele țări vor crea anumite coaliții, anumite formate care să le permită să traverseze mai ușor această perioadă, de acord, cred că e posibil, dar... fazele de tranziție în sistemul internațional sunt tot timpul marcate de raporturi de forță și de disfuncționalitatea regulilor vechi. De aceea referințele la drept internaționale, sigur, din punct de vedere etic, moral, contează, dar doar atât.

„Cele mai suferinde sunt puterile medii din lumea occidentală”

Și în acest context credeți că ne îndreptăm către o lume în care marile puteri fac mai mult sau mai puțin ce doresc?

Este ideea de echilibru din secolul al XIX-lea. Echilibrul marilor puteri. Nu știu dacă spre asta ne îndreptăm, dar suntem în această situație în momentul de față. Și puterile medii participă la acest echilibru într-o măsură mai mică sau mai mare. Dar cele mai suferinde sunt puterile medii din lumea occidentală, care sunt delegitimate în acest moment. Și lovite inclusiv de procesul de emancipare al țărilor din Sudul Global. Prin urmare, capacitatea lor de a avea audiență la nivel internațional este foarte scăzută. Canada sigur este o putere medie dar este o putere medie situată spre pragul de jos al acestei categorii. Puterile medii situate în pragul de sus al lumii occidentale, Franța, Marea Britanie, sunt puternic delegitimate de acest fenomen de emancipare și culturală, cultural-strategică din Sudul Global. Ați văzut ușurința cu care Franța a pierdut Sahelul francofon. Elitele și societățile locale au fost traversate de un curent al istoriei de emancipare care a făcut ca totul să se prăbușească în foarte în scurt timp, fără nicio capacitate de reacție eficientă din partea statului francez.

Și sunteți de acord cu imaginea aceasta că ne îndreptăm spre o lume fără reguli, fără principii, în care cel mai puternic decide?

Nu împărtășesc întru totul această situație, pentru că nu suntem într-o lume lipsită de reguli. Echilibru de putere, dialogul strategic, toate acestea există. Chiar dacă sunt regulile celor mari. Există anumite reguli care se impun, chiar dacă acestea țin mai degrabă de fundamentele relațiilor dintre state stabilite după pacea de la Westfalia și apoi după înfrângerea lui Napoleon.