Discuţii aprinse în CSM referitor la pensii/Judecător: După 3 ani în care am rezistat, ne trezim că noi suntem duşmanul

Discuţii aprinse în CSM referitor la pensii/Judecător: După 3 ani în care am rezistat, ne trezim că noi suntem duşmanul

Membrii CSM au avut miercuri discuţii aprinse în legătură cu proiectul din Parlament de eliminare a pensiilor speciale ale magistraţilor, judecătoarea Andrea Chiş susţinând că, după ce Justiţia a rezistat timp de trei ani atacurilor la independenţa ei, judecătorii şi procurorii se trezesc acum că sunt "duşmanul public numărul unu", iar de când a venit noul Guvern se produce în continuare o diviziune în societate.

Şedinţa de plen a început miercuri cu mesaje din partea şefei CSM, Lia Savonea, şi preşedintelui Instanţei supreme, Corina Corbu, care au transmis că vor folosi toate procedurile legale pentru a apăra independenţa magistraţilor, cu referire la pensiile speciale ale judecătorilor şi procurorilor.

"Trebuie să transmitem un mesaj, după cum am convenit. Atât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este preocupată, cât şi CSM. Ieri, am transmis un mesaj public pe marginea periclitării statutului de independenţă a judecătorilor şi procurorilor, dar şi afectării drepturilor celorlalte categorii din sistemul judiciar, având în vedere avansarea unor proceduri în Parlament, care vizează eliminarea pensiei de serviciu pentru magistraţi şi pentru alte categorii, ceea ce ne-a pus în situaţia de a reveni cu mesaje destul de ferme şi fără echivoc. CSM şi ÎCCJ vor uza de toate procedurile legale, astfel încât drepturile, în special statutul de independenţă al magistraţilor, să fie protejate corespunzător", a spus Savonea.

La rândul ei, Corina Corbu susţine că proiectul din Parlament de eliminare a pensiilor de serviciu ale magistraţilor afectează independenţa judecătorilor.

"Vreau să subliniez că, în calitate de preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, voi lua toate măsurile necesare, cele prevăzute de Constituţie şi legile ţării, care să protejeze autoritatea judecătorească. Eu cred că actualul demers legislativ afectează independenţa autorităţii judecătoreşti. Profit de prezenţa ministrului Justiţiei şi cer autorităţii executive şi legislative să îşi asume în mod real valorile apărării independenţei Justiţiei şi asta nu pentru miile de magistraţi, ci pentru milioanele de cetăţeni care apelează la Justiţie", a declarat Corbu.

Un discurs mai dur a avut judecătoarea Andrea Chiş, care i-a spus ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, că de când a venit noul Guvern se produce o divizare în societate.

"Domnule ministru, eu am fost extrem de dezamăgită de ce s-a întâmplat în ultimele săptămâni. De trei ani de zile, Justiţia este cea care rezistă atacurilor împotriva independenţei ei, fiind un pilon extrem de important al statului de drept. Pentru apărarea Justiţiei, care, iată, se bucură de încredere publică, oamenii au ieşit în stradă în cursul acestui an şi am stopat cât am putut unele modificări nocive ale legilor Justiţiei. Şi ce am constatat este că primul lucru care se întâmplă - mă adresez dumneavoastră ca unui om politic - de când a venit noul Guvern, am constatat că în continuare se produce o diviziune în societate. Toate guvernele au făcut la fel. Se arată cuiva - ăsta este duşmanul. Şi dintr-odată, după trei ani de zile în care am rezistat, cum am putut, ne trezim că noi suntem duşmanul. Judecătorii şi procurorii - suntem duşmanul public numărul unu pentru că avem nişte 'pensii nesimţite'. Şi de la pensii, chiar dacă politicul nu a zis, am ajuns la 'salarii nesimţite'. Mi se pare extrem de greşit ca orice campanie electorală să se bazeze pe divizarea societăţii şi pe arătarea Justiţiei ca un balaur", a afirmat Andrea Chiş.

În replică, Predoiu a anunţat că va transmite premierului şi membrilor Guvernului poziţia CSM, dar a subliniat că au fost anumite excese în ceea ce priveşte drepturile salariale şi modul de calcul al pensiilor.

"Am notat punctul dumneavoastră de vedere şi o să transmit Guvernului toate detaliile şi consecinţele. Este vorba de o procedură în Parlament, dar o să transmit primului-ministru şi membrilor Guvernului. În ceea ce priveşte discursul dumneavoastră, doamnă Chiş, vă fac un compliment, orice om politic ar putea lua lecţii de la el. Vreau să spun că niciodată acest Guvern nu a folosit sintagma 'pensii nesimţite'. Acest Guvern încearcă să corecteze o serie de lucruri care nu vin de ieri, de azi, vin din trecut. Cred că acelaşi echilibru trebuie să îl avem şi când constatăm că au fost anumite excese în ceea ce priveşte drepturile salariale şi modul de calcul al pensiilor. Este un proces, va continua, vedem cum se termină. Un lucru pot să vă promit - tot ce se discută aici va fi transmis cu bună credinţă Guvernului şi chiar se va lua în discuţie acolo poziţia dumneavoastră", a transmis Predoiu. AGERPRES/(A - autor: Eusebi Manolache, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ady Ivaşcu)


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

3 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

4 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”