Discuții la Tokyo, între Iohannis și Shinzo Abe, despre parteneriatul strategic România-Japonia/Președintele repară unde-a scuipat PSD

Preşedintele Klaus Iohannis, aflat în vizită în Japonia, a fost primit luni, la Palatul Akasaka-Geihinkan, de prim-ministrul nipon Shinzo Abe.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, discuţiile vor viza Parteneriatul strategic dintre România şi Japonia.

Şeful statului va participa marţi la ceremonia de întronare a împăratului Naruhito.

În acest context, Klaus Iohannis va avea, tot luni, o întrevedere cu preşedintele Finlandei, Sauli Niinisto, precizează Agerpres.

În 2018, prim-ministrul nipon Shinzo Abe a efectuat o vizită în România. Aceasta a fost prima vizită a unui premier japonez în ţara noastră. Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit atunci, la Palatul Cotroceni, pe premierul Shinzo Abe.

Premierul PSD de la acea oră, Mihai Tudose, forțat de Dragnea să demisioneze, a refuzat să-l primească pe Abe la Palatul Victoria.

Împăratul Naruhito, al 126-lea monarh nipon într-o linie dinastică neîntreruptă, și-a preluat prerogativele imperiale la data de 1 mai 2019, ulterior deciziei de a abdica asumate de către Majestatea Sa Akihito, Împăratul Emerit al Japoniei. Ceremonia de întronare va reprezenta și transferul oficial către perioada domniei Împăratului Naruhito, intitulată Era Reiwa („de aleasă armonie”), care succede Erei Heisei (1989-2019), asociată perioadei de domnie a Împăratului Emerit, Majestatea Sa Akihito.



populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker