Disidentul rus Aleksei Navalnîi a fost mutat din nou într-o celulă de izolare: „Directiva vine de la Moscova”

Disidentul rus Aleksei Navalnîi a fost mutat din nou într-o celulă de izolare: „Directiva vine de la Moscova”

Disidentul rus Aleksei Navalnîi a fost mutat din nou într-o celulă de izolare în colonia penitenciară în care este închis, a anunţat el pe Twitter, adăugând că acuză Moscova pentru această decizie, potrivit Agerpres.

Aleksei Navalnîi FOTO Arhivă

Autorităţile au justificat mutarea lui prin faptul că el nu şi-a ţinut mâinile la spate timp de trei secunde în timpul unei plimbări prin colonia penitenciară, în pofida ordinului primit, a spus Navalnîi în comunicatul său pe Twitter.

„În mod evident, directiva vine de la Moscova. Chiar şi pentru standardele unei închisori ruse, a trimite pe cineva la izolator doar pentru faptul că nu şi-a ţinut trei secunde mâinile la spate - este prea mult", a scris el pe Twitter.

Şi planul său de a înfiinţa un sindicat din închisoare a înfuriat recent autorităţile ruse.

Navalnîi a spus că a stat deja trei zile în celula de izolare, care măsoară 2,5 metri pe 3, săptămâna trecută, pe motiv că nu şi-a încheiat un nasture la o haină.

„Iată-mă încă o dată stând în dulapul meu infernal, cu o cană şi o carte. E cam plictisitor, desigur. Cred că ar trebui să învăţ cum să meditez", a scris Navalnîi într-un tweet.

Aleksei Navalnîi ispăşeşte în prezent o sentinţă oficial pentru fraudă, dar care este văzută ca o încercare de a reduce la tăcere unul dintre cei mai vocali oponenţi ai lui Vladimir Putin.

Navalnîi este închis în colonia penitenciară 6 din Melehovo, la circa 260 de kilometri nord-est de Moscova, în condiţii extrem de dure.

În timp ce era eliberat condiţionat după o condamnare anterioară, în august 2020, Aleksei Navalnîi a fost otrăvit cu agent neurotoxic Noviciok şi a fost transportat pentru tratament în Germania. La revenirea în Rusia, în ianuarie 2021, el a fost arestat chiar pe aeroport pe motiv că nu a respectat controlul judiciar. Între timp, Navalnîi a fost condamnat la încă nouă ani de închisoare, pentru presupuse fraude.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

5 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu