Djokovici, amendat de organizatorii Wimbledon: Suma care i-a fost oprită după finala cu Alcaraz

Novak Djokovici (Serbia, 36 de ani, 2 ATP) a fost amendat cu 8.000 de dolari, după ce şi-a distrus racheta de unul dintre stâlpii fileului, în timpul finalei turneului de Mare Şlem de la Wimbledon, pierdută duminică în faţa spaniolului Carlos Alcaraz (Spania, 20 de ani, 1 ATP).

Novak Djokovici, 23 de trofee de Grand Slam în palmares. FOTO: Arhiva Adevărul

Novak Djokovici, 23 de trofee de Grand Slam în palmares. FOTO: Arhiva Adevărul

All England Lawn Tennis Club a confirmat că Djokovici a fost sancţionat pentru "abuz de rachetă" în cursul meciului respectiv. Djokovici şi-a arătat frustrarea după ce nu a reuşit să facă break pe serviciul adversarului său, iar apoi a pierdut un ghem când se afla la serviciu, în setul decisiv al întâlnirii disputate pe Terenul Central.

Arbitrul Fergus Murphy, care mai devreme îl atenţionase pe sârb sârb pentru depăşirea timpului, a emis imediat un avertisment pentru o încălcare a codului. Dezamăgirea lui Djokovici a crescut pe măsură ce tânărul său adversar, numărul 1 mondial, a profitat din plin pentru a obţine victoria cu 1-6, 7-6 (8-6), 6-1, 3-6, 6-4, după patru ore şi 42 de minute de joc.

Carlos Alcaraz şi-a trecut în palmares al doilea său titlu de Mare Şlem, după cel de la US Open 2022, împiedicându-l, totodată, pe Novak Djokovici să cucerească al 24-lea său trofeu major.

2.741.726

de dolari au primit campionii de la Wimbledon, după probele de simplu. Finaliștii s-au ales cu câte un cec în valoare de 1.370.863 de dolari.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

4 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India

5 VIDEO Președintele a anunțat noul premier desemnat: Siegfried Mureșan