Djokovici, considerat o victimă a vaccinării în SUA: „Un rahat ce facem! O glumă“

Djokovici, considerat o victimă a vaccinării în SUA: „Un rahat ce facem! O glumă“

Tragerea la sorți pentru tabloul US Open (29 august – 11 septembrie) va avea loc diseară. Până acum însă, cel mai fierbinte subiect a fost despre jucătorul care va lipsi de pe teren, la New York

Novak Djokovici va rata al doilea Grand Slam din 2022. FOTO: Arhiva Adevărul

Legea lui Murphy descrie perfect acest sezon în circuitul ATP: orice lucru care începe prost se sfârșește și mai prost.

Sezonul competițional a debutat cu scandalul excluderii lui Novak Djokovici (Serbia, 35 de ani, 6 ATP) de la Australian Open și e pe cale să se încheie cu absența sârbului de la US Open. În ambele cazuri, alegerea lui Nole, de a refuza vaccinul pentru COVID-19, a creat această situație ciudată. Care, din păcate, a „eclipsat“ și tenisul.

Acum, în zilele premergătoare întrecerii de la Flushing Meadows, presa internațională a oferit tot mai multe știri despre US Open. Din păcate, în marea lor majoritate, aceste articole au fost despre situația lui Novak Djokovici. Întoarsă pe toate fețele, cu același verdict: nevaccinat, dar perfect sănătos, sârbul e exclus de la o competiție sportivă, deși inclusiv comunitatea medicală condamnă un asemenea episod. Care e deja și lipsit de logică din moment ce nevaccinații americani pot participa la US Open, pe când nevaccinații din alte țări vor rata turneul pentru că se vor afla în imposibilitatea de a intra în SUA.

McEnroe

John McEnroe, fost mare jucător, actualmente analist TV. FOTO: Eurosport

„O glumă. Un rahat“

Cel mai vocal susținător al lui Djokovici din lumea tenisului a fost legendarul John McEnroe (63 de ani), fost lider mondial, cu șapte titluri de Grand Slam la simplu în palmares. Americanul și-a exprimat dorința de a-l vedea pe Nole la US Open 2022, imediat după terminarea finalei de la Wimbledon în care Djokovici l-a învins pe Kyrgios. Apoi, pe măsura ce s-a apropiat US Open, McEnroe s-a arătat tot mai deranjat de faptul că o anomalie în viziunea sa și anume vaccinarea obligatorie urmează să treacă pe linie moartă un sportiv de elită.

Acum, intervievat din nou de presa americană, fostul bad-boy al circuitului ATP a oferit niște declarații virulente.

„Ce cred despre absența lui Djokovici? Că e o decizie nedreaptă, o glumă. Eu, dacă eram în locul lui, m-aș fi vaccinat de mult și mi-aș fi văzut de joc. Dar el are niște opinii vizavi de acest subiect și trebuie să-i respecți opțiunea. Dar spun din nou: în acest moment, la doi ani și jumătate după startul pandemiei, cred că toată lumea știe foarte multe despre această situație. Iar faptul că el (n.r. – Novak Djokovici) nu poate călători aici, în SUA, pentru a juca tenis e o glumă pentru mine“, a declarat McEnroe.

Apoi, în dialog cu Fox Digital , americanul a fost și mai dur: „E un rahat ce se întâmplă! Djokovici trebuie lăsat să joace. Părerea mea personală, iar eu am fost vaccinat cu trei doze chiar, e că vorbim despre o decizie personală“.

10

iulie e data ultimului meci jucat de Novak Djokovici, 4-6, 6-3, 6-4, 7-6, cu Nick Kyrgios în finala câștigată de la Wimbledon.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

4 Așa o fi?

5 VIDEO București 2024...