DNA, 23 de CONDAMNĂRI DEFINITIVE în aprilie cu 43 de INCULPAȚI

În cursul lunii aprilie 2015, în dosare de corupție instrumentate de DNA, au rămas definitive un număr total de 23 de hotărâri judecătorești prin care au fost condamnați 43 de inculpați, anunţă DNA.

Printre cei condamnaţi definitiv se numără un preşedinte de consiliu judeţean, un judecător, un procuror, un grefier, doi avocaţi, doi primari, doi viceprimari, un preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor din cadrul Federaţiei Române de Fotbal, un adjunct al şefului unui Inspectorat Școlar Județean.

Pedepsele dispuse de judecători faţă de cei 43 de inculpaţi sunt cuprinse între 7 ani închisoare şi 6 luni închisoare cu suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei.

"Având în vedere că, în multe cazuri, între pronunțarea deciziilor, motivarea acestora și transmiterea acestor decizii de către instanțele de judecată, în format electronic, se înregistrează o anumită diferență de timp, DNA a decis publicarea unor informări cu privire la soluțiile de condamnare definitive, la momentul pronunțării acestora, sub formă de comunicate de presă. În acest fel, DNA răspunde cerinței de informare a opiniei publice asupra întregului proces penal în cazuri de mare corupție, inclusiv asupra finalității dosarelor trimise spre judecare", se arată într-un comunicat al DNA.

În luna martie, ca urmare a dosarelor întocmite de DNA, au fost dispuse 32 de hotărâri judecătorești definitive, prin care au fost condamnați 128 de inculpați.


populare
astăzi

1 Pe câți a sunat, toți l-au refuzat. Mircea Lucescu, dezvăluiri incredibile, cu câteva zile înainte să moară

2 De citit...Cam asta încearcă să facă acum PSD-ul cu Bolojan și a ieșit festivalul prostiei...

3 Alegeri Ungaria 2026 / „Fidesz are motive serioase de îngrijorare”

4 „Aveam nevoie de banii din Fondul de rezervă ca să atenuăm criza din Golf, dar au fost tocați pe nimic”

5 O nouă rivală pentru Meloni? / Numele surpriză care agită politica italiană