DNA: 26 de inculpaţi, condamnaţi în luna mai pentru fapte de corupţie

Direcţia Naţională Anticorupţie informează că, în luna mai, în dosarele instrumentate de procurorii anticorupţie au fost condamnaţi 26 de inculpaţi, prin 22 hotărâri judecătoreşti definitive, pentru infracţiuni de luare de mită, dare de mită, trafic de influenţă, fraudarea fondurilor europene, evaziune fiscală.

Printre cei condamnaţi definitiv se află un fost director executiv al Casei Judeţene de Pensii Bihor, un comisar şef de poliţie, un primar, mai mulţi administratori de societăţi comerciale.

Pedepsele dispuse de judecători faţă de cei 26 de inculpaţi variază între 9 ani închisoare şi 1 an cu amânarea pedepsei.

Având în vedere că, în multe cazuri, între pronunţarea deciziilor, motivarea acestora şi transmiterea acestor decizii de către instanţele de judecată, în format electronic, se înregistrează o anumită diferenţă de timp, DNA a decis publicarea unor informări cu privire la soluţiile de condamnare definitive, la momentul pronunţării acestora, sub formă de comunicate de presă. AGERPRES


populare
astăzi

1 Pe câți a sunat, toți l-au refuzat. Mircea Lucescu, dezvăluiri incredibile, cu câteva zile înainte să moară

2 De citit...Cam asta încearcă să facă acum PSD-ul cu Bolojan și a ieșit festivalul prostiei...

3 Alegeri Ungaria 2026 / „Fidesz are motive serioase de îngrijorare”

4 „Aveam nevoie de banii din Fondul de rezervă ca să atenuăm criza din Golf, dar au fost tocați pe nimic”

5 O nouă rivală pentru Meloni? / Numele surpriză care agită politica italiană