DNA a primit din partea ministrului de Interne solicitarea de revocare a celor doi poliţişti de la DNA Ploieşti

Direcţia Naţională Anticorupţie a primit, joi, o solicitare din partea ministrului de Interne, Carmen Dan, prin care se cere iniţierea demersurilor pentru revocarea din funcţie a celor doi poliţişti detaşaţi la DNA Ploieşti.

"În cursul zilei de 15 februarie s-a primit o solicitare din partea ministrului de Interne, în sensul celor menţionate de dumneavoastră. Solicitarea urmează a fi analizată, iar rezoluţia va fi transmisă instituţional, după întocmirea acesteia", precizează DNA, într-un răspuns transmis la solicitarea AGERPRES.

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat joi că a trimis la Direcţia Naţională Anticorupţie prin Poşta Militară cererea de iniţiere a demersurilor pentru revocarea din funcţie a celor doi poliţişti detaşaţi la DNA Ploieşti.

"Am vorbit despre o măsură justă pe care eu, ca ministru, reprezentând până la urmă angajatorul de drept, am considerat să o iau. Ce pot să vă spun cu siguranţă şi fără absolut nicio intenţie de a analiza sau a comenta ce spune procurorul şef al DNA este că acea adresă a fost scrisă, datată cu data de 13, atunci a ieşit de la semnat, de la mapă şi ea a fost expediată la DNA cu Poşta Militară, deci cu acel mijloc de poştă foarte sigur. Că n-a primit-o doamna procuror şef, aş prefera să nu comentez. Că a primit, că n-a primit, nu ştiu", a spus Carmen Dan, joi, la finalul bilanţului pe 2017 al activităţii IGPF.

Ea a precizat că verificarea, cercetarea, răspunderea poliţiştilor detaşaţi la DNA este reglementată de ordonanţa care prevede funcţionarea şi organizarea Direcţiei şi lucrul acesta intră tot în atribuţiile procurorului şef.

Miercuri, Carmen Dan spunea că faptele expuse în spaţiul public în legătură cu cei doi poliţişti detaşaţi la DNA - Serviciul Teritorial Ploieşti "sunt de o gravitate serioasă" şi este necesar ca acestea să fie verificate.

Tot miercuri, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Laura Codruţa Kovesi, a declarat că nu a primit nicio solicitare oficială de la ministrul de Interne privind revocarea a doi poliţişti de la Serviciul Teritorial Ploieşti al DNA, ca urmare a înregistrărilor apărute în presă.

"Nu am primit niciun fel de solicitare oficială. Până la ora la care am început această conferinţă de presă nu a fost înregistrată această solicitare. Am luat la cunoştinţă de ea din spaţiul public", a precizat Kovesi, într-o conferinţă de presă. AGERPRES/(A - autor: Mihai Stoica, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ada Vîlceanu)


populare
astăzi

1 Ce se întâmplă în Rusia? / Anomaliile observate de un corespondent din presa occidentală

2 „Jocurile din jurul lui Bolojan scufundă România” / Traian Băsescu, atac dur la clasa politică

3 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

4 Experiență de coșmar pentru o familie într-un resort din Hurghada, Egipt: dezastrul găsit în hotelul pentru care a plătit 4.000 de euro

5 Eugen Tomac ar fi fost propus premier de Nicușor Dan în fața partidelor. Președintele are și o variantă alternativă