DNA a solicitat toate înscrisurile din 2014-2015 de la Comisia comună de Statut din parlament, în dosarul Șova/Ponta/Membrii comisiei îi cer ministrului Justiției "să ia măsuri"

Directia Nationala Anticoruptie a transmis Comisiei permanente comune pentru Statutul deputatilor si senatorilor o solicitare pentru toate inscrisurile din anii 2014-2015 privind activitatea comisiei, care vine din partea procurorului Jean Uncheselu, cel care instrumenteaza dosarul lui Dan Sova in care este inculpat si premierul Victor Ponta, au declarat surse politice pentru HotNews.ro.

Solicitarea a fost facuta in baza dosarului 122/2012, in care sunt inculpati Dan Sova si Victor Ponta, si a fost adresata pe 3 iunie.

Termenul pentru transmiterea documentelor solicitate era miercuri, 10 iunie. Potrivit surselor, inscrisurile au fost trimise in acest termen.

Aceasta solicitare este considerata de o parte dintre membrii comisiei ilegala si drept urmare a fost redactata o adresa ce urmeaza sa fie transmisa ministrului Justitiei, in care se precizeaza ca deputatii si senatorii nu pot fi trasi la raspundere pentru vot sau decizii politice.

Membrii comisiei sunt nemultumiti si de faptul ca solicitarea nu vine direct de la procurorul-sef de sectie, ci de la "cineva din partea" acestuia.

In finalul acestei adrese, ministrul Justitiei este intrebat "ce masuri a luat" in acest caz.

Amintim ca DNA a solicitat in mai multe randuri inscrisuri in dosarul 122/P/2012, dosarul lui Dan Sova, in care este acuzat si Victor Ponta.

O solicitare a fost facuta catre Senat in luna aprilie, mai exact toate inscrisurile intocmite in anii 2014 si 2015 pentru urmarirea penala, retinerea si arestarea preventiva a senatorilor in functie, inclusiv a senatorului Dan Sova, iar o alta pe 26 mai, cand cereau toate inscrisurile intocmite in anii 2014 si 2015 de Comisia pentru Regulament a Senatului Romaniei.

Toate aceste solicitari se incheiau cu precizarea ca un eventual refuz se constituie in infractiunea de obstructionare a justitiei.


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR