DNA: Cristian Popescu-Piedone, trimis în judecată în dosarul #Colectiv

DNA: Cristian Popescu-Piedone, trimis în judecată în dosarul #Colectiv

Fostul primar al sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone a fost trimis în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție în dosarul Colectiv.

El este acuzat de săvârșirea a două infracțiuni de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit, cauzând vătămarea intereselor legitime ale unor persoane fizice și ale sectorului 4 al municipiului București.

În dosar, au fost deferite justiției alte trei persoane din cadrul primăriei, la data faptelor, pentru complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit, cauzând vătămarea intereselor legitime ale unor persoane fizice și ale sectorului 4 al municipiului București, respectiv: Aurelia Iofciu — șef al Serviciului autorizări comerciale, Larisa Luminița Ganea — consilier superior, Ramona Sandra Moțoc — referent superior, ambele în cadrul aceluiași serviciu.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis joi AGERPRES, infracțiunea de abuz în serviciu (sub forma autoratului, respectiv a complicității) reținută în sarcina inculpaților constă în eliberarea acordurilor și autorizațiilor de funcționare pentru două societăți comerciale într-o modalitate care a încălcat prevederile legale referitoare la securitatea la incendiu, inclusiv prin aceea că nu au fost respectate dispozițiile privind controlul după emiterea autorizațiilor.

DNA precizează că primarul și funcționarii serviciului de autorizări comerciale aveau exclusiv competența de a emite acorduri și autorizații de funcționare pentru societățile comerciale cu obiect de activitate baruri, cluburi, restaurante.

Cristian Popescu-Piedone, conform procurorilor, a încălcat HG 1739/06.12.2006, art. 1 lit. g și dispozițiile din Legea 307/12.07.2006 privind apărarea împotriva incendiilor, respectiv art. 14 lit. f, și la 14 ianuarie 2015 a eliberat acordul de funcționare și autorizația de funcționare pentru SC Colectiv Club SRL, deși clubul nu era autorizat pentru securitatea la incendiu.

Inculpatele Iofciu și Ganea l-au sprijinit pe primarul sectorului 4 în emiterea celor două acte administrative, cu încălcarea dispozițiilor legale, în sensul că cea din urmă le-a întocmit, iar prima menționată le-a avizat, arată DNA.

Sursa citată precizează că autorizarea funcționării SC Colectiv Club SRL, ca unitate de alimentație publică fără autorizarea de securitate la incendiu, de către Piedone, cu sprijinul inculpatelor Iofciu și Ganea, a determinat un folos necuvenit pentru firma respectivă în cuantum de peste 62.000 lei și punerea permanent în pericol a vieții, sănătății, integrității corporale a celor care s-au aflat în incinta clubului în perioada ianuarie — 30 octombrie 2015, prin acceptarea funcționării acestuia în lipsa măsurilor tehnice de prevenire sau reducere a urmărilor în caz de incendiu, generatoare de risc pentru clienți și angajați.

"Omisiunea verificării de către inculpați a îndeplinirii cerințelor de securitate la incendiu, prealabil autorizării SC Colectiv Club SRL, a făcut inapte măsurile tehnice, operative care ar fi putut să prevină sau să reducă urmările din data de 30 octombrie 2015, în condițiile izbucnirii incendiului în club. În acest fel există o legătură de cauzalitate mediată între îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu de către inculpați, rezultatul dramatic și prejudiciul adus părților civile din prezenta cauză, fiind antrenată răspunderea în solidar cu partea responsabilă civilmente, sectorul 4", susțin procurorii.

DNA menționează că, la data de 30 ianuarie 2015, cu sprijinul inculpatelor Iofciu și Moțoc, primarul, cu încălcarea prevederilor legale, a emis acordul de funcționare și autorizația de funcționare pentru o altă societate, pentru desfășurarea activităților de alimentație publică, deși restaurantul nu era autorizat pentru securitatea la incendiu.

Emiterea acordului și autorizației în folosul funcționării clubului fără autorizarea de securitate la incendiu a determinat, în opinia anchetatorilor, un folos necuvenit pentru firma respectivă, în cuantum de peste 147.000 lei și punerea permanent în pericol a vieții, sănătății, integrității corporale a celor care s-au aflat în incinta restaurantului în perioada ianuarie — 30 octombrie 2015 prin acceptarea funcționării acestui club în lipsa măsurilor tehnice de prevenire sau reducere a urmărilor în caz de incendiu, generatoare de risc pentru clienți și angajați.

"Pentru prejudiciile morale și materiale suferite ca urmare a tragediei din 30 octombrie 2015, ce a avut loc în clubul Colectiv, în perioada noiembrie 2015 — aprilie 2016 un număr de 90 de persoane au depus cereri scrise de constituire de parte civilă, dintre care 27 sunt persoane care au suferit vătămări (răni, arsuri etc) în urma incendiului din club, iar 63 sunt moștenitori/ succesori ai celor decedați. Sumele cu care aceștia s-au constituit părți civile variază între 30.000 euro și 2.000.000 euro", mai precizează DNA.

În vederea recuperării prejudiciului, asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpaților Piedone, Iofciu și Moțoc a fost instituit sechestru asigurător.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

4 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro