DNA: Dan Adamescu, trimis în judecată alături de foști șefi din Comisia de Supraveghere a Asigurărilor

DNA: Dan Adamescu, trimis în judecată alături de foști șefi din Comisia de Supraveghere a Asigurărilor

Procurorii DNA l-au trimis în judecată, sub control judiciar, pe omul de afaceri Dan Adamescu, președinte al Consiliului de Supraveghere al SC Asigurare Reasigurare Astra SA la data faptelor, în dosarul privind prejudicierea societății cu aproximativ 800 milioane lei.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis marți AGERPRES, Dan Adamescu, administrator în fapt al firmelor The Nova Group Investments Romania și Epsilon Estate Provider la data faptelor, este acuzat de abuz în serviciu în formă calificată, spălare de bani și complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (două infracțiuni).

În dosar, pentru abuz în serviciu, au fost deferiți justiției: Angela Toncescu, la data faptelor președinte al Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (actuala Autoritate de Supraveghere Financiară), Tudor Baltă și Constantin Buzoianu, la data faptei vicepreședinți ai Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, Dan Constantinescu, Daniela Popa, Corneliu-Silviu Moldoveanu, membri ai Consiliului.

De asemenea, au fost trimiși în judecată, pentru fapte similare, Anabella Ruse, director general al Direcției Generale Autorizări, Marinela Nemeș, director general al Direcției Generale Juridice, și Carmen-Gabriela Ivan, director general al Direcției Generale Stabilitate Financiară și Actuariat, toate din cadrul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.

DNA susține că Adamescu a administrat, în perioada 2011 — 2013, în mod defectuos societatea Astra, în scopul obținerii unor avantaje personale sau în favoarea grupului de firme afiliate.

Administrarea defectuoasă a constat, conform procurorilor, în utilizarea unor practici/metode ilegale pentru a cosmetiza situația financiară a societății, măsuri de natură să acopere activitatea infracțională, dar care, în subsidiar, au determinat și alterarea gravă a mecanismelor de funcționare a pieței interne a asigurărilor.

Activitatea infracțională s-a desfășurat și în contextul în care anumite persoane din conducerea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, prin încălcarea atribuțiilor de serviciu, au făcut demersuri pentru a-l favoriza pe Adamescu.

"În perioada 2011 — 2013, Adamescu, cu încălcarea unor dispoziții din Codul fiscal și a legislației aplicabile pieței asigurărilor și reasigurărilor, a efectuat o serie de demersuri păguboase pentru societate, în sensul că a lipsit-o de lichiditățile necesare desfășurării activității de asigurare; de asemenea, raportările distorsionate făcute i-au împiedicat pe reprezentanții ASF să supravegheze activitatea Astra, astfel încât să asigure protecția asiguraților și să contribuie la menținerea stabilității pieței asigurărilor. Drept urmare, societatea Astra a intrat în procedura administrării speciale și ulterior în faliment, paguba produsă patrimoniului acesteia fiind în sumă de 795.387.999 lei", se arată în comunicat.

Anchetatorii au reținut că omul de afaceri a dispus acordarea de împrumuturi societăților afiliate, în sumă de aproximativ 106 milioane lei, fără a manifesta vreun interes în evaluarea riscului de credit și fără să ia măsuri prudențiale, astfel încât să fie protejate resursele financiare ale Astra.

Procurorii mai susțin că el a dispus semnarea unui contract de cesiune prin care Astra, în calitate de cesionar, s-a obligat să plătească integral datoria unei firme către o bancă, în condițiile în care aceasta era în procedură de faliment.

"De menționat este faptul că firma respectivă făcea parte din grupul firmelor afiliate societății Astra. Datoria respectivă era de 1.594.564,89 euro și 10.000 USD, la care se adăuga o dobândă anuală de 6%. În cadrul procedurii de faliment a firmei, Astra a încasat doar suma de 358.768 lei. Într-un alt context, în perioada iunie — iulie 2011, Adamescu (...) a folosit suma de 68.322.510 lei la achiziționarea unor acțiuni, reprezentând 17% din capitalul social al Astra. Această sumă provenea chiar din lichiditățile societății de asigurare. Inculpatul a ascuns însă proveniența banilor prin simularea unor contracte de împrumut acordate unei alte societăți controlate de acesta (Medien Holding)", se spune în comunicat.

DNA menționează că, în 21 iunie 2011, la cererea lui Adamescu, conducerea Comisiei de Supraveghere al Asigurărilor a aprobat intenția societății Epsilon Estate Provider SRL de a achiziționa un pachet de acțiuni Astra SA, deși aceasta nu îndeplinea condițiile financiare pentru a deveni acționar semnificativ la o societate de asigurări.

Procurorii au constatat că achiziționarea pachetului de acțiuni a fost aprobată de inculpații Toncescu, Baltă și Buzoianu, Constantinescu, Popa și Moldoveanu, Ruse, Nemeș și Ivan, deși cunoșteau că firma nu îndeplinea condițiile.

"Cum societatea de asigurare reasigurare Astra SA a fost lipsită de o parte din lichiditățile necesare desfășurării activității de asigurare-reasigurare, Adamescu și o altă persoană au transferat, în mod fictiv, riscurile de reasigurare către Panamerican Re (societate înființată și înregistrată într-un paradis fiscal în acest scop) și, pe cale de consecință, au distorsionat raportarea poziției, a performanței financiare și a indicatorilor de prudențialitate (marja de solvabilitate și coeficientul de lichiditate). Astfel, s-a creat aparența de conformitate la regulile de prudențialitate în vigoare, ceea ce a permis subscrierea în continuare de polițe al căror risc nu era acoperit, nici din resurse proprii, nici prin programe adecvate de reasigurare", precizează sursa citată.

DNA menționează că Adamescu și cealaltă persoană au obținut un folos necuvenit, constând în preluarea pachetului de acțiuni de către un acționar (pe care îl controlau) cu o situație financiară care nu îi permitea să își onoreze obligațiile patrimoniale și nici să asigure premisele pentru susținerea activității Astra din surse proprii, în cazul în care situația financiară a acesteia se deteriora, fapt care s-a reflectat ulterior în dificultățile financiare ale firmei.

"Dan Adamescu, la 14 august 2008, a solicitat și obținut de la CSA (actuala ASF), luarea în calculul marjei de solvabilitate disponibile, ca rezerve nete ascunse provenite din evaluarea activelor deținute la o altă societate de asigurare, a sumei de 118.342.090,30 lei, în vederea îmbunătățirii artificiale a indicatorilor de prudențialitate. În lipsa acesteia, s-ar fi impus capitalizarea reală a societății Astra pentru a nu se ajunge la intrarea în insolvență a acesteia", se mai arată în comunicat.

În acest sens, au reținut anchetatorii, Angela Toncescu a emis o adresă prin care a acceptat solicitarea făcută de reprezentanții Astra.

Societatea de Asigurare Reasigurare Astra SA a declarat că se constituie parte civilă în cauză cu suma provizorie de peste 788 milioane lei, iar Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) cu suma totală de peste 714 milioane lei.

"Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a arătat că prin faptele inculpaților cercetați în prezenta cauză, la nivelul SAR Astra SA au fost reținute, de către ASF, încălcări grave ale legislației speciale privind activitatea de asigurare și supraveghere a asigurărilor ce au condus la premisele declarării falimentului societății. De asemenea, s-ar fi cauzat și o tulburare semnificativă a bunului mers al CSA (actual ASF), ca organism cu atribuții de supraveghere a societăților de asigurare, constând în periclitarea protecției asiguraților și a stabilității pieței asigurărilor, având în vedere dificultățile financiare majore constatate la nivelul SAR Astra SA și măsurile fără precedent care au fost dispuse de către autoritate", mai precizează DNA.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul București cu propunerea de a se menține măsura preventivă a controlului judiciar pe cauțiune față de Adamescu, precum și a sechestrului asigurător, până la concurența sumei de peste 857 milioane lei asupra unor acțiuni și părți sociale pe care omul de afaceri le deține la diferite societăți comerciale.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Document secret rusesc obținut de Washington Post

3 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

4 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia

5 Foarte interesante amănunte...