DNA: Daniel-Gabriel Gliga, fost primar al municipiului Reghin, trimis în judecată pentru abuz în serviciu

Daniel-Gabriel Gliga, fost primar al municipiului Reghin, a fost trimis în judecată de procurorii Serviciului Teritorial Târgu Mureș al DNA pentru abuz în serviciu în formă continuată într-un dosar care vizează atribuirea unor locuințe ANL.

În același dosar au mai fost deferiți justiției, pentru aceeași infracțiune, Gabriela Koss, la data faptei secretar al Primăriei Reghin și președinte al comisiei de analiză a cererilor privind repartizarea locuințelor ANL, Doina Adriana Moldovan-Verdeș, la data faptei șef Serviciu Impozite și Taxe Locale, și Ovidiu Vasile Badiu, consilier juridic în cadrul Primăriei Reghin, ultimii doi fiind și membri în comisia pentru repartizarea locuințelor ANL.

La rândul său, fostul viceprimar al municipiului Reghin Andras Nagy este acuzat de procurorii anticorupție de săvârșirea unei infracțiuni de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

"În cursul anului 2012, cele cinci persoane, în calitățile menționate mai sus, prin încălcarea prevederilor legale și fără respectarea procedurilor de atribuire, au semnat un număr de patru contracte de închiriere imobile din fondul ANL cu persoane care fie nu îndeplineau criteriile de acces la locuință, fie nu figurau nici măcar în lista de solicitanți", se precizează într-un comunicat al DNA transmis, marți, AGERPRES.

Conform aceleiași surse, acțiunile inculpaților au produs un folos necuvenit celor patru persoane beneficiare ale contractelor, constând în acordarea locuințelor în mod ilegal, concomitent cu producerea unei vătămări a intereselor legitime ale altor solicitanți, care ar fi fost îndreptățiți să devină chiriași.

După finalizarea rechizitoriului, dosarul a fost trimis pentru judecare la Tribunalul Mureș.

AGERPRES


populare
astăzi

1 „Mă cutremur să mă gândesc ce se va întâmpla”

2 INTERCEPTĂRI „1, 2, 3.. 8, 9. ‘Ai să-mi bag ****! / Să-l iau, în **** mea … Hai aici!” / Procurorii l-au supravegheat pe șeful ARR, Cristian Anton, în t…

3 5 lucruri pe care orice om de bun-simţ trebuie să le ştie despre pesediști

4 De citit... / „Sunt român, în ciuda numelui, şi tot repet neobosit că m-am săturat să aud despre ce n-a funcţionat”

5 Răsturnare de situație în Ungaria? / Alianţa Fidesz-KDNP ar avea 50%