DNA: Dintre 17 posibili furnizori pentru Secția de Arși de la Floreasca a fost ales unul fără aviz

DNA: Dintre 17 posibili furnizori pentru Secția de Arși de la Floreasca a fost ales unul fără aviz

Dintre cei 17 distribuitori de echipamente medicale care puteau asigura dotarea Secției de Arși de la Spitalului Clinic de Urgență Floreasca a fost ales unul care nu avea avizele necesare, respectiv societatea Gemedica SRL, potrivit unor documente din dosarul întocmit de procurorii anticorupție.

"La nivelul anilor 2013 — 2014 existau 26 de producători și 17 distribuitori diferiți pentru cele 54 de echipamente medicale necesare dotării Clinicii de chirurgie plastică și microchirurgie reconstructivă din cadrul Spitalului Clinic de Urgență București (inclusiv Unitatea de îngrijire a arșilor grav). Comercializarea acestor echipamente medicale putea fi realizată, conform dispozițiilor Legii nr. 176/2000, doar de cele 17 unități de tehnică medicală menționate, cu excepția echipamentelor produse de Covidien și de Siemens, pentru care și Gemedica SRL (ofertantul câștigător) deținea aviz de funcționare", se arată în documente.

Conform aceleiași surse, activitatea de punere în funcțiune, de instalare, de instruire și de asigurare a întreținerii pentru echipamentele medicale, cu excepția barocamerei, putea fi realizată de doar 16 dintre cele 17 unități de tehnică medicală, Gemedica SRL neavând nici avizul necesar și nici capacitatea tehnică sau profesională pentru a presta astfel de servicii.

Procurorii mai arată că, în ceea ce privește barocamera, niciun distribuitor nu avea, la momentul respectiv, aviz emis de Ministerul Sănătății pentru punerea în funcțiune și pentru efectuarea celorlalte activități aferente unui astfel de echipament medical.

Alexandru Macovei, fost manager al Spitalului Clinic de Urgență Floreasca, și Ioan Lascăr, fost șef al Clinicii de Chirurgie Plastică și Microchirurgie Reconstructivă din cadrul aceleiași unități medicale, au fost trimiși în judecată de procurorii DNA pentru abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis luni AGERPRES, pentru aceeași faptă a fost trimisă în judecată Marina-Magdalena Gontariu, la data faptei șeful Biroului achiziții al Spitalului Clinic de Urgență București, în timp ce Aurel Cătălin Galea, administrator al SC Gemedica SRL, este acuzat de complicitate la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave.

Dosarul vizează o serie de nereguli înregistrate în legătură cu dotarea cu echipamente medicale a Secției de Arși.

"În anul 2013, inculpații Macovei Alexandru Radu, în calitate de manager al Spitalului Clinic de Urgență București, Gontariu Marina-Magdalena, în calitate de șef Birou achiziții publice și de președinte al Comisiei de evaluare a ofertelor în cadrul spitalului și Lascăr Ioan, în calitate de șef Clinică chirurgie plastică și microchirurgie reconstructivă și de membru în Comisia de evaluare a ofertelor în cadrul spitalului, în urma unei licitații fictive, au încheiat cu societatea Gemedica SRL, reprezentată de inculpatul Galea Aurel Cătălin, un acord-cadru. Pe baza acestui acord cadru, s-au achiziționat, cu încălcarea prevederilor legii privind achizițiile publice și la prețuri supraevaluate, un număr de 54 de echipamente medicale necesare dotării Unității de îngrijire a arșilor", se arată în comunicatul DNA.

Conform aceleiași surse, acțiunile celor patru au dus la prejudicierea spitalului cu peste opt milioane de lei. Este vorba de 4.791.431 lei reprezentând diferența dintre prețul plătit de spital pentru echipamentele medicale și prețul la care au fost achiziționate de Gemedica SRL de la furnizorii săi și 3.422.400 de lei reprezentând contravaloarea barocamerei, care nu a funcționat niciodată.

Procurorii reamintesc faptul că, în contextul unui ordin al Ministerului Sănătății din anul 2004 privind înființarea unităților de arși în cadrul spitalelor de urgență, în cursul anului 2013, după edificarea spațiului destinat unității de îngrijire a arșilor grav, Marina-Magdalena Gontariu și Ioan Lascăr, în calitate de președinte, respectiv membru al Comisiei de evaluare a ofertelor, de comun acord cu administratorul SC Gemedica SRL, au întocmit documentația necesară achiziționării aparaturii medicale.

În cuprinsul acestei documentații s-a prevăzut, printre altele, valoarea totală estimată ca sumă a valorii fiecărui echipament medical în parte, fără să se regăsească în dosarul achiziției justificarea modului privind determinarea acesteia sau un alt document din care să rezulte fundamentarea acestor valori, precum și faptul că atribuirea trebuie să se facă într-un singur lot, ceea ce a condus la îngrădirea accesului altor firme la procedura de achiziție, având în vedere numărul mare de echipamente ce urmau a fi achiziționate. De asemenea, susțin procurorii, la baza întocmirii specificațiilor tehnice nu au existat documente din care să reiasă o consultare a pieței, având în vedere că aceste echipamente aveau un grad ridicat de complexitate tehnică.

"Documentația respectivă, necesară atribuirii acordului-cadru, a fost aprobată într-un singur lot și de managerul unității medicale, inculpatul Macovei Alexandru Radu, fapt ce a condus la imposibilitatea participării la licitație și a altor operatori economici, fiind astfel împiedicată concurența între aceștia și ofertantul care a câștigat licitația, respectiv Gemedica SRL. Astfel, în urma procedurii de atribuire (licitație deschisă) a fost declarată câștigătoare oferta SC Gemedica SRL (singurul ofertant), administrată de inculpatul Galea Aurel Cătălin, cu care la data de 23 iulie 2013, a fost încheiat un acord-cadru pe o perioadă de 24 de luni", se menționează în comunicat.

Procurorii mai arată că ulterior au fost încheiate fără licitație publică, această procedură nemaifiind necesară, șapte contracte subsecvente pentru furnizarea de echipamente medicale supraevaluate. În ceea ce privește barocamera, aceasta nu este funcțională și nici instalată, deși reprezentanți ai autorității contractante, împreună cu cei ai furnizorului, au semnat procese-verbale de recepție și procese-verbale de punere în funcțiune.

Ministerul Sănătății s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 8.213.831 de lei, iar procurorii au dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului și măsurii asigurătorii a popririi asupra unor bunuri aparținând inculpaților.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

DNA precizează că s-a dispus disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor față de inculpații Aurel Cătălin Galea și Andreea Maria Baytar (fostă Bouroșu), pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Foarte interesante amănunte...

5 Eduard Hellvig, atac dur la medicul Cîrstoiu: „Când spectacolul începe să fie fluierat, își iau trusa de machiaj și își văd de drum”