DNA estimează un prejudiciu de 13,5 milioane lei la rafinăria din Arad unde s-au făcut percheziţii

DNA estimează un prejudiciu de 13,5 milioane lei la rafinăria din Arad unde s-au făcut percheziţii

Procurorii DNA estimează un prejudiciu de 13,5 milioane de lei la rafinăria din localitatea arădeană Apateu, unde au avut loc marţi percheziţii, fiind vorba despre o evaziune fiscală în legătură cu importuri de produse petroliere în perioada 2009-2011, transmite corespondentul MEDIAFAX.

DNA estimează un prejudiciu de 13,5 milioane lei la rafinăria din Arad unde s-au făcut percheziţii

Potrivit unui comunicat de presă remis, marţi seară, de structura centrală a DNA, procurorii fac cercetări "într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală în legătură cu importul de produse petroliere, în perioada 2009 - 2011, prejudiciul estimat fiind de aproximativ 13.500.000 lei".

"În cursul zilei de 6 mai, ca urmare a autorizării de către instanţa competentă, au fost efectuate percheziţii domiciliare în trei locaţii situate în localităţile Chişineu Criş şi Apateu, judeţul Arad. În acest moment, în cauză se efectuează urmărirea penală prin raportare strict la fapte, nefiind începută urmărirea penală faţă de vreo persoană”, se arată în comunicat.

Surse din rândul anchetatorilor au declarat corespondentului MEDIAFAX că procurorii au ridicat documente în urma percheziţiilor şi ar urma să-i invite la audieri pe proprietarul rafinăriei şi pe soţia acestuia, cei doi având împreună şi alte afaceri, în afara rafinăriei din Apateu, între care un hotel.

Compania vizată de anchetatori este West Petrol Oil, deţinută de omul de afaceri arădean Stelian Tulcan.

Rafinăria din Apateu este singura din judeţul Arad şi are o capacitate de procesare de 250 de tone de ţiţei pe zi.

Procurorii DNA şi poliţiştii au făcut, marţi, percheziţii la rafinăria din judeţul Arad, dar şi la locuinţa şi la un hotel deţinut de proprietarul rafinăriei, verificând contractele şi tranzacţiile cu produse petroliere, existând suspiciunea că nu au fost plătite către stat accizele datorate şi alte taxe.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 VIDEO Orban îl întrerupe pe Trump și-i spune că o vrea pe blondina de la Casa Albă...

2 „Aceasta nu este doar o altă pastilă. Este Sfântul Graal”

3 De citit... / Asta e „marea” Rusie pe care mulți proști de la noi o laudă?

4 Scene uluitoare pe autostradă: un cuplu, prins făcând sex în timp ce mașina rula cu 140 km / h

5 Fostul senator arestat în dosarul „Mită la MApN” a fost interceptat de DNA în discuția cu Octavian Berceanu despre Moșteanu: „Îi băgăm noi în buzunar.…