Acest site folosește cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu modul de utilizare a acestor informații. Află detalii aici. De acord

DNA intră din nou în Poliţia Capitalei

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 24.02.2016, a inculpatului VOICU IULIAN, subcomisar în cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Secția 19 Poliție, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență şi favorizarea făptuitorului.  

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt: 

În perioada 06.02.2016 – 16.02.2016, inculpatul Voicu Iulian, în calitate de subcomisar de poliție în cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, Secția 19 Poliție, a pretins şi a primit de la o persoană (martor denunțător) suma de 600 euro, în schimbul căreia i-a acordat ajutor fratelui acesteia din urmă, în scopul împiedicării executării unei pedepse privative de libertate. 

Concret, ofițerul de poliție a anunțat-o pe martoră că fratele ei este urmărit general și internațional, atenționând-o totodată ca acesta să nu revină în țară, întrucât va fi reținut şi predat organelor de poliție.

De asemenea, inculpatul Voicu Iulian a sfătuit-o pe martoră să nu comunice prin telefon cu fratele ei decât într-o manieră codificată, întrucât discuțiile telefonice sunt interceptate şi există posibilitatea localizării acestuia.

În perioada 06.02.2016 – 23.02.2016, inculpatul Voicu Iulian le-a creat aparența unor persoane (martori denunțători) că ar avea influență asupra unor funcționari publici în competența cărora intră aprobarea transferului unei persoane private de libertate și le-a promis acestora că îi va determina pe funcționarii publici respectivi să aprobe transferul acesteia la un anumit centru de reținere și arestare preventivă la alt centru, ambele aflate pe raza Poliției Capitalei.

În acest scop, la data de 23 februarie 2016, inculpatul a pretins pentru sine şi funcționarii față de care a afirmat că are influență suma de 3.000 de euro, din care a primit efectiv 1.000 de euro, moment în care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

Inculpatului Voicu Iulian i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală. 

La data de 24 februarie 2016, inculpatul Voicu Iulian urmează să fie prezentat Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. 

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Direcției Generale Anticorupție.


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Alex Dima, reporterul de la ProTV cu care Dragnea s-a purtat ca o jigodie a postat tot filmulețul!

2 Gelu Diaconu, fostul șef al Fiscului: „Ca cetățen a cărui viață și carieră au fost distruse de DNA condusă de …

3 VIDEO N-au avut curaj! Kovesi a ieșit de la audieri! Declarații INCENDIARE despre Ghiță!

4 VIDEO Dragnea, atac josnic la un jurnalist ProTV! Dementule, de ce nu te internezi la Bălăceanca dacă tot ai o…

5 BRRR! Liviu Avram / Lipiți această poză de ceea ce se întâmplă cu Kovesi și veți înțelege multe! Detalii care d…

recomandări

Te ia DNA: Toma Vărgatu

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

10+ Fotografii nepublicate din arhiva National Geographic