DNA: Ioan Fărcălău, fost primar al comunei Peciu Nou, reținut pentru luare de mită

Procurorii DNA Timișoara l-au reținut miercuri pe Ioan Fărcălău, la data faptei primar al comunei Peciu Nou, județul Timiș, pentru luare de mită în legătură cu încheierea unor contracte de execuție lucrări.

El va fi prezentat tot miercuri Tribunalului Timiș cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Potrivit unui comunicat al DNA, transmis AGERPRES, Ioan Fărcălău, în 2013, în calitate de edil, a pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) o sumă de bani reprezentând 5% din valoarea unor contracte pe care acesta urma să le încheie cu primăria respectivă.

"În schimbul banilor, Fărcălău i-a promis martorului că va depune toate demersurile pentru ca acele contracte să fie încheiate cu firma sa. De asemenea, inculpatul urma să se asigure ca, în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, contractele respective să se desfășoare în bune condiții pentru firma omului de afaceri, prin efectuarea plăților la timp și acceptarea la plată a înscrisurilor depuse (situații de lucrări , facturi fiscale etc.)", susțin procurorii.

DNA precizează că, într-un interval de două luni de la data încheierii a patru contracte de execuție lucrări (11 februarie 2014), omul de afaceri i-a remis lui Ioan Fărcălău, în 9 tranșe, suma de 129.200 lei (din totalul de 403.650 lei, echivalentul procentului de 5%).

"Ulterior, în cursul anului 2015, martorul a mai remis inculpatului suma de 2.000 euro și un ceas de mână", au reținut anchetatorii.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR