DNA: Neculai Onțanu, trimis în judecată

DNA: Neculai Onțanu, trimis în judecată

Procurorii DNA l-au trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pe Neculai Onțanu, la data faptelor primar al sectorului 2, pentru luare de mită.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: 

Inculpatul Onțanu Neculai, în perioada 2006 - 2007, în calitate de primar al Sectorului 2 București, a acceptat promisiunea unor foloase materiale de la o persoană, beneficiar al unor drepturi litigioase (denunțător în cauză), pentru ca în schimb să faciliteze procedura de reconstituire a dreptului de proprietate, în conformitate cu prevederile Legii nr. 18/1991. asupra mai multor terenuri ce totalizau 83.500 mp, situate pe raza sectorului 2. 

În aceeași perioadă, inculpatul Onțanu Neculai a pretins, iar după emiterea titlului de proprietate a primit în mod indirect, o suprafață totală de teren de 1.500 mp cu o valoare de piață estimată la 1.441.495 euro (pe strada Barbu Văcărescu din sectorul 2 - o zonă rezidențială) și care a fost transferată de denunțător, în mod gratuit, prin intermediul unor contracte de vânzare-cumpărare fictive, către două persoane interpuse, indicate de inculpat. Cele două persoane sunt inculpații Radu Loredana Claudia și Radu Aurel.

În baza solicitării formulate de inculpatul Onțanu Neculai, la data de 13 noiembrie 2007, s-au încheiat, la același notariat public, două contracte de vânzare cumpărare prin care a fost transferat dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de 500 mp cu o valoare de piață de 650.995 euro din terenul situat pe str. Barbu Văcărescu către Radu Aurel și asupra unei suprafețe de 1.000 mp din același lot, cu o valoare de piață de 790.500 euro către Radu Loredana Claudia.

Prețul prevăzut în contractul încheiat cu Radu Aurel a fost de 500 euro/mp, respectiv valoarea minimă conform Ghidului cu prețuri orientative ale imobilelor realizat de Uniunea Națională a Notarilor Publici din România (preț total 250.000 euro).

În contractul încheiat cu inculpata Radu Loredana Claudia a fost prevăzut un preț de 10 ori mai mic, respectiv 50 euro/mp (preț total 50.000 euro). Cu privire la modalitatea de plată, s-a menționat în ambele situații că s-ar fi plătit un avans de 5.000 euro la o dată neprecizată, iar diferența s-ar fi achitat în numerar în ziua încheierii contractului.

În realitate nu s-a achitat nicio sumă de bani, cele două contracte au avut un caracter fictiv, terenurile fiind transferate în contul mitei promise primarului Onțanu Neculai, la indicația acestuia.

Pentru a ascunde originea infracțională a bunului și identitatea beneficiarului final al folosului obținut în modalitatea descrisă mai sus, la data de 17.12.2008, inculpata Radu Loredana-Claudia a cesionat dreptul de proprietate asupra terenului de 1.000 mp către o rudă, care era și apropiat al primarului Onțanu Neculai, în baza unei tranzacții în care a fost menționat un preț de aproximativ 5 ori mai mic decât valoarea de piață a imobilului.

De asemenea, inculpatul Radu Aurel a cesionat, la data de 06.02.2008, dreptul de proprietate asupra terenului de 500 mp către un cumpărător de bună-credință cu suma de 1.400.000 euro și a retras sumele astfel obținute în numerar, iar apoi le-a transferat în patrimoniul unei persoane a cărei identitate nu a putut fi stabilită până în acest moment.

În perioada 2007 – 2008, inculpatul Șutru Toma, în calitate de secretar al primăriei Sectorului 2 București, tot pentru a facilita procedură de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenului revendicat de denunțător, a pretins și a primit de la acesta suma de 2.000.000 euro.

Cei doi au convenit să mascheze mita sub forma unui contract de vânzare-cumpărare pentru un teren aparținând unei rude a inculpatului, situat într-o zonă periferică, cu regim de teren arabil și traversat de linii de înaltă tensiune, astfel încât nu era susceptibil pentru utilizări economice. Și cheltuielile aferente contractului fictiv de vânzare-cumpărare încheiat pentru a ascunde natura reală a plății acestor sume a fost suportat de denunțător.

Ulterior, suma de bani, respectiv cei 2.000.000 euro, a fost transferată într-un cont bancar controlat de inculpat care a realizat mai multe investiții în România și Spania pe numele altor persoane, cu scopul de a ascunde originea infracțională a banilor și identitatea beneficiarului real al folosului.

Având în vedere necesitatea de a evita ascunderea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor supuse confiscării, în cauză s-a dispus instituirea mai multor sechestre și popriri: asupra terenului în suprafață de 1.000 mp din strada Barbu Văcărescu (cesionat de Radu Loredana-Claudia către o rudă a sa), asupra bunurilor deținute de inculpatul Radu Aurel până la concurența sumei de 1.400.000 euro, precum și asupra sumelor obținute de către Șutru Toma și transferate către rudele acestuia, precum și veniturile obținute în urma investițiilor efectuate cu aceste sume.

Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel București cu propunerea de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.
 


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

4 Nu le zice rău Ciucă...

5 „Lebăda neagră”, noul trend pe internet după prăbușirea podului din Baltimore. Ce teorii ale conspirației circulă pe rețelele sociale