DNA: Nu există o condică la MDR care să ateste prezența Elenei Udrea în ziua în care a primit geanta

Procurorii DNA susțin că la Ministerul Dezvoltării Regionale nu există o condică sau o altă evidență privind prezența Elenei Udrea în sediul ministerului la data când se presupune că a primit o geantă cu 900.000 de euro de la Adrian Gărdean, prin intermediul lui Gheorghe Nastasia.

"Cu privire la prezența inculpatei Udrea Elena Gabriela în sediul ministerului la data de 06.10.2011, din relațiile comunicate de Ministerul Dezvoltării Regionale, rezultă că nu există o condică sau o altă evidență privind prezența demnitarilor. Inculpata a semnat acte și a participat la activități oficiale în zile de 5 și 7.10.2011, iar la data de 08.10.2011 s-a aflat într-o delegație în străinătate", se arată în referatul procurorilor.

Precizarea vine după ce avocații Elenei Udrea au declarat că aceasta nu a fost în sediul Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului în ziua de 6 octombrie 2011, când se presupune că a primit o geantă cu bani de la Adrian Gărdean, intermediar fiind Gheorghe Nastasia, secretarul general al MDRT.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Și chestia asta pute tot a Servicii...

2 Emil Constantinescu dezvăluie că a fost la un pas să fie asasinat de un om de încredere al lui Iliescu. Cine a oprit „execuția”

3 „Aparatele video de la Cotroceni sunt făcute de o companie despre care se știe în toată lumea că face spionaj” / Dezvăluiri făcute de fostul ambasador…

4 Replici tăioase între vicepremierul Oana Gheorghiu și Sebastian Ghiță. „Dă...Oano...banii înapoi!”. „Domnule Ghiță, veniți acasă”

5 Numărul uriaș al soldaților ruși uciși în Ucraina, dezvăluit de spionajul britanic