DNA solicită Camerei Deputaților încuviințarea percheziției informatice la șeful PNL Argeș

DNA solicită Camerei Deputaților încuviințarea percheziției informatice în cazul deputatului Adrian Miuțescu, președintele PNL Argeș, urmărit penal pentru că ar fi intervenit în numirea unui șef ANPC.

Alături de Miuțescu mai sunt urmăriți penal și Gelu Tofan, viceprimar al municipiului Pitești și președintele organizației municipale a PNL, Cristian Mitrofan, vicepreședinte al organizației locale, dar și Ovidiu Chiru, comisar superior la Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Argeș.

Comunicatul DNA:

În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 932/VIII/3 din data de 12 noiembrie 2021, în considerarea prevederilor legale și constituționale, procurorul șef al DNA a inițiat procedura necesară în vederea încuviințării, de către Camera Deputaților, a percheziției informatice în dosarul penal privind pe Miuțescu Gheorghe Adrian, în prezent deputat în Parlamentul României, suspect pentru săvârșirea a opt infracțiuni de folosire a influenței sau autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite (art. 13 din Legea 78/2000).

Concret, procurorul șef al DNA a transmis procurorului general al PÎCCJ referatul și dosarul penal (9 volume) întocmite de procurorii din cadrul Serviciului teritorial Pitești, pentru a fi înaintate ministrului Justiției, astfel încât acesta să solicite Camerei Deputaților, în baza art. 72 din Constituția României, art. 23 alin. 1 si art. 24 din Legea 96/2006 republicată, privind Statutul deputaților și senatorilor, art. 222 alin. 1 și 2 din Regulamentul Camerei Deputaților, încuviințarea percheziției informatice.

Percheziția informatică este o activitate prevăzută de Codul de procedură penală necesară pentru descoperirea și strângerea probelor în procesul penal, iar în cazul membrilor Parlamentului, efectuarea acestei activități este condiționată strict de votul plenului Camerei din care face parte parlamentarul respectiv.


populare
astăzi

1 Alegeri Ungaria 2026 / Orban e pa, și-a recunoscut oficial înfrângerea! Cu tot cu Rusia și Trump...

2 Un lider african cere Turciei un miliard de dolari și „cea mai frumoasă femeie”. Ce se întâmplă dacă nu i se îndeplinește solicitarea

3 „O să vezi dezertări și refuzuri în masă în România” / Dezbatere aprinsă despre armata obligatorie

4 „Ale noastre par concepute pentru imprimat pe tricouri” / Daniel Funeriu a comparat manuale de ştiinţe din România, Franţa şi Germania

5 Serviciile de informații americane, îngrijorate de arsenalul subteran de rachete al Iranului