DNA susține că are acces la 21 baze de date ale unor instituții

DNA susține că în acest moment are acces la 21 baze de date electronice deținute de organele administrației de stat, acces reglementat de Codul de procedură penală.

DNA a dat publicității vineri un comunicat de presă în care face precizări în legătură o serie de afirmații făcute în cadrul emisiunii "Subiectiv" difuzată de postul de televiziune Antena 3, în data de 26 ianuarie, referitoare la încheierea protocoalelor care reglementează accesul procurorilor din cadrul Direcției Naționale Anticorupție la baze electronice de date deținute de organele administrației de stat.

DNA arată că, în cadrul acelei emisiuni, s-a acreditat ideea că procurorii anticorupție au acces la bazele de date ale altor instituții doar ca urmare a încheierii unor protocoale interinstituționale, fără a avea o bază legală.

"Concret, temeiul juridic al încheierii acestor acte îl reprezintă articolul 267 (Accesul la bazele electronice de date) din Codul de procedură penală, care reglementează în mod expres atât dreptul de acces direct al procurorilor și al instanțelor, cât și obligația instituțiilor care gestionează asemenea baze de date de a colabora cu organele judiciare în vederea asigurării accesului la informațiile existente. În acest moment, în baza prevederilor legale menționate mai sus, Direcția Națională Anticorupție are acces la un număr de 21 baze de date", transmite DNA.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR