DNA/Fostul şef al IPJ Timiş a fost trimis în judecată

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatului POPESCU GHEORGHE, inspector șef al Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, la data săvârșirii faptei, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de primire de foloase necuvenite.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
La începutul anului 2012, inculpatul Popescu Gheorghe, în calitate de inspector șef al IPJ Timiș, după ce a aprobat raportul de mutare al unui subordonat de la o secție de poliție în cadrul unei alte structuri aflată în subordinea sa, a pretins de la acesta un televizor cu plasmă, în considerarea aprobării anterioare a transferului.
Astfel, la data de 09 martie 2012, polițistul a achiziționat un televizor, la prețul de 999,90 lei, pe care în aceeași zi l-a schimbat cu un altul ce avea o diagonală mai mare, în valoare de 1 699,90 lei, urmare a faptului că inculpatul Popescu Gheorghe era nemulțumit de dimensiunile și caracteristicile tehnice ale aparatului electronic respectiv.
La data de 28 ianuarie 2015, bunul pretins de inculpat și remis acestuia, a fost ridicat de la domiciliul său, ca urmare a efectuării unei percheziții domiciliare.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Timiș, cu propunere de a se menține măsura preventivă dispusă în cauză.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.


populare
astăzi

1 Pe câți a sunat, toți l-au refuzat. Mircea Lucescu, dezvăluiri incredibile, cu câteva zile înainte să moară

2 De citit...Cam asta încearcă să facă acum PSD-ul cu Bolojan și a ieșit festivalul prostiei...

3 Alegeri Ungaria 2026 / Când apar primele rezultate

4 „Aveam nevoie de banii din Fondul de rezervă ca să atenuăm criza din Golf, dar au fost tocați pe nimic”

5 O nouă rivală pentru Meloni? / Numele surpriză care agită politica italiană