DNA/Șeful OJPC Constanța, REȚINUT pentru dare de mită

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 20.03.2015, a inculpaților:

PERIFAN MIHAI, șef al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța, cu privire la săvârșirea infracțiunii de dare de mită,

FUDULEA DAMU, inspector în cadrul ANAF – Direcția Generală Antifraudă, detașat ca specialist antifraudă fiscală la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, cu privire la săvârșirea infracțiunii de folosire, in orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.

În ordonanțele de reținere se arată că, în cauză, există date și indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt:

La data de 19 martie 2015, inculpatul Perifan Mihai, pe baza informațiilor primite de la celălalt inculpat, a promis unui ofițer de poliție suma de 15.000 euro, pentru ca un subordonat de-al acestuia să conducă cercetările dintr-o cauză penală pe care o instrumenta, de o asemenea manieră încât să se ajungă la o soluție favorabilă pentru o rudă a sa și societățile apropiate acesteia, dându-i în aceeași zi suma de 14.000 euro.

La data de 20 martie 2015, în același scop, inculpatul Perifan Mihai a remis aceleiași persoane suma de 1.000 euro, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.

Inculpaților Fudulea Damu și Perifan Mihai li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând a fi prezentați la data de 21 martie 2015, Tribunalului Constanța, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker