Doamna Kovesi, nici AICI n-a fost plângerea CORECTĂ? Ghiţă şi Ponta au IMUNITATE?

Doamna Kovesi, nici AICI n-a fost plângerea CORECTĂ? Ghiţă şi Ponta au IMUNITATE?

Comunicatul patetic al DNA, redactat parcă de Victor Ponta, conform căruia procurorul nu poate ancheta în cazul Udrea/Coldea o plângere făcută de o femeie nepricepută, şi pe deasupra şi foarte coruptă, a stârnit multe suspiciuni. Comisarul.ro vă prezintă un caz în care plângerea a fost ,,conformă'' iar DNA a zis că nu există probe. Pentru că era vorba de Ghiţă. Mai grav este că DNA, prin desconsiderarea acestei plângeri a dat un MUCLES celor care denunţă corupţia din instituţiile statului. Cu excepţia SRI.

Oamenii şi-au adus iar aminte cum a dispărut Ponta din rechizitoriile unor corupţi, gen Duicu, pe care-i primea fix în biroul de la Guvern pentru a le rezolva problemuţele. Tot aşa şi-au adus aminte oamenii, deh săracii, memoria nu le-o poate fura nimeni, de cum se evaporă dosarele lui Sebastian Ghiţă, prinţul contractelor guvernamentale în IT şi fonduri europene. Sau cum sunt ele tergiversate.

Aşa cum bănuim deja o mare diversiune cu mutarea Dosarului Diaspora de la Parchetul General la DNA doar pentru a-l ucide. Pe Tiberiu Niţu, sluga PSD, s-ar fi pus o presiune mediatică uriaşă pentru că toată lumea bănuia că urmărea să trântească rezultatele. Aşa, la DNA, noua albăcazăpada României, nimeni nu îndrăzneşte să pună întrebări. Culmea este că, în conformitate cu cele spuse joi de DNA, dosarul ar putea fi închis. Mulţi dintre nepricepuţii ăia nervoşi din Diaspora au făcut plângeri prin email. Or fi spus pe cine bănuiesc că sunt cei care au comis infracţiunile?

Dar nu ăsta este cazul despre care vroiam să vorbim. Ci despre cazul numitei Carmen Roşu.

Dosarul constituit la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) după ce fostul director general AMPOSDRU Carmen Roşu l-a acuzat pe Sebastian Ghiţă că a şantajat-o pentru ca firmele lui să câştige anumite contracte finanţate din fonduri europene a fost mutat la Parchetul instanţei supreme.

"Dosarul constituit în urma sesizării a fost declinat, la data de 2 iulie 2014, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, având în vedere că faptele care fac obiectul sesizării nu atrag competenţa de soluţionare a DNA", precizează DNA, într-un răspuns transmis la solicitarea MEDIADAX.

Reprezentanţii Parchetului instanţei supreme au precizat, tot pentru MEDIAFAX, că dosarul a fost înregistrat la Secţia de urmărire penală şi criminalistică. Unde a fost mătrăşit.

Deputatul Sebastian Ghiță a fost reclamat la DNA de fostul director general AMPOSDRU la jumătatea lunii mai.

La jumatatea lunii mai, deputatul PSD Sebastian Ghita a fost denuntat la DNA de Carmen Rosu, fost director general al Autoritatii de Management POSDRU, fiind acuzat de santaj si trafic de influenta.

Denuntul penal era al doilea pe numele lui Sebastian Ghita in decurs de cateva zile, dupa cel depus la Parchetul General de primarul sectorului 3 Robert Negoita, care a sustinut ca a fost santajat si amenintat cu moartea de deputatul PSD. Dosar îngropat şi el. Din lipsă de probe.

Sebastian Ghita, acuzat de santaj si trafic de influenta

Denuntatoarea lui Sebastian Ghita, acuzat de santaj: Am trait un cosmar

Fosta directoare, sustinea ca Sebastian Ghita ar fi facut presiuni asupra ei in perioada 2012-2013 pentru ca firma sa, Teamnet, sa castige contracte cu fonduri UE. Carmen Rosu il mai acuza pe Ghita ca a facut trafic de influenta pentru semnarea unor contracte si pentru plati preferentiale pentru firmele sale, printre care si Asesoft.

Ca urmare a verificarilor facute sub autoritatea sa, Carmen Rosu sustinea ca ar fi identificat suspiciuni de frauda si incalcari ale legii, iar dupa ce si-a sunat superiorii, Sebastian Ghita ar fi sunat-o si ar fi amenintat-o.



Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 „Această funcție revine prin tradiție Statelor Unite” / Băsescu dezvăluie că nu România l-a propus pe Mircea Geoană la NATO!

5 Se întâmplă lucruri? / Se strânge robinetul?