Doamna Lasconi a dat iar cu mucii-n fasole

Lidera USR, Elena Lasconi, candidata formațiunii la alegerile prezidenţiale din acest an, nu a ştiut duminică seară să spună ce ţări fac parte din Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite (ONU).

În plus, aceasta a afirmat în mod fals, că România este membră, deşi țara noastră nu face parte din acest organism.

Întrebată, la postul de televiziune Antena 3 dacă va participa la reuniunea Consiliului de Securitate, unde se discută eventuala sancţionare Israelului din cauza operațiunilor militare din Fâșia Gaza, ea a precizat că, la ONU, direcţia va fi cea a partenerilor noştri americani, scrie News.ro.

„Nu le ştiu chiar pe toate”, a spus Elena Lasconi, arătând că preşedintele vine cu viziunea, dar țara noastră beneficiază și de activitatea Ministerului de Externe, a consilierilor sau a oamenilor „care ştiu bine aceste lucruri”.

Mai mult, lidera USR nu a știut nici câți membri ale Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT). Ea a vorbit despre 13 membri, deși CSAT are doar 12.


populare
astăzi

1 Blocat fără pensie la vârsta legală: variantele celor cu doar 10 ani munciți

2 Ce se întâmplă dincolo de viață: desenul unei femei confirmă teoria lui Monroe

3 VIDEO Două eleve au stârnit scandal după ce au dansat în clasă. Ce spune diriginta

4 Rezultatele tragerii loto de duminică, 11 octombrie. Premiile puse în joc de Loteria Română

5 Ce ascunde înțelegerea prin care SUA redeschid piața pentru motorina rusească