Doar accident?/Ion Ştefan „Grindă”, fostul ministru al Dezvoltării, a ajuns la spital, după ce a căzut de pe o hală industrială

Deputatul Ion Ştefan, fost ministru al Dezvoltării, a ajuns, miercuri, la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sf. Pantelimon” Focşani, după ce ar fi căzut de pe o hală industrială, informează Agerpres.

UPDATE Conform Realitatea de Vrancea , Ion Ștefan a fost lovit de o macara care s-a prăbușit peste el, în fabrica Balcanic Prod, când verifica stadiul unor lucrări. Are o fractură la picior și alte traumatisme.

Potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Vrancea, Cătălin Toma, starea acestuia ar fi stabilă.

„Din păcate, colegul nostru, Ion Ştefan, a suferit un accident. În acest moment se află la spital, unde i se fac investigaţii amănunţite. Suntem alături de acesta şi de familia sa şi îi urăm multă sănătate şi însănătoşire grabnică”, a declarat, pentru Agerpres, Cătălin Toma.

Deputatul Ion Ştefan ar putea fi transferat în următoarele ore la un spital din Capitală.


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

4 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India

5 Nou record în infrastructură / Tunelul Holdea depășește Transfăgărășanul