Document Grindeanu, cu consiliera în Insulele Azore!

Fostul premier și în prezent președinte al ANCOM, Sorin Grindeanu, va avea de dat explicații soției. Jurnaliștii de la  Libertatea au publicat un document care arată că Sorin Grindeanu a plecat într-o destinație exotică cu celebra consilieră, Cătălina Miriță, fostă Miss Buzău. Deplasarea a avut drept scop oficial participarea la o Plenară de comunicații poștale.

O imagine din sistemul Intranet al Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), unde Sorin Grindeanu și Cătălina Miriță apar că au efectuat deplasarea în 27-28 iunie 2019 în Insulele Azore și au plecat de acolo cu o zi mai devreme decât restul grupului, informează Libertatea.

Sorin Grindeanu și Cătălina Miriță apar în sistemul intern al ANCOM separat de restul grupului. Sunt trecuți pe listă între 27 și 28 iunie 2019, în timp ce Eduard Lucian Lovin, vicepreședintele ANCOM, șeful de serviciu Eugenia Oană și consilierul juridic Constantin Gabriel Maradin apar ca participanți între 27 și 29 iunie 2019. Pentru că nu au stat până la finalul evenimentului,

Grindeanu și Miriță nu apar, precum colegii lor, în pozele de grup realizate în fața Centrului Cultural și de Congres din Ponta Delgada, unde s-au realizat fotografiile cu toți participanții.

Ca președinte al ANCOM, funcție echivalată prin lege la nivel de ministru, Sorin Grindeanu și-a angajat 6 consilieri, fiecare câștigând un plafon minim de 2.000 de euro pe lună.

Unul dintre ei este Cătălina Miriță, 24 de ani, o fostă Miss Buzău cu o carieră de succes în domeniul modellingului. Cum ANCOM a refuzat, până acum, să facă publice CV-urile consilierilor, iar, întrebat care sunt criteriile după care și-a angajat oamenii din cabinet, Sorin Grindeanu a răspuns: “Sunt criteriile mele, nu vreau să intru în amănunte”, salariați ai Autorității Naționale au furnizat Libertății noi detalii din interiorul instituției.





populare
astăzi

1 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

2 Și chestia asta pute tot a Servicii...

3 VIDEO Premiul Darwin pentru prostie / Momentul în care un turist bulgar este mușcat de urs, în zona Barajului Vidraru

4 Comuna din România unde se construiește primul centru de date din lume cu Inteligență Artificială Cuantică

5 Scena virală cu tânăra din Coreea care străbate România pe bicicletă. „Nu intră bine în țară că se întâlnește cu valorile noastre”